Diseminarea celui de-al treilea curs Kett desfășurat la Brașov, în perioada 8-12 august 2019, a avut loc prin prezentarea a două cateheze: „Apa dătătoare de viață”; „Inima și iubirea divină”. Au participat la cateheze copii (Clasa I, Tămășeni), tineri (Acțiunea Catolică a Tinerilor, Gioseni și Roman) și adulți (Acțiunea Catolică a Adulților, Bacău).

Liliana Pușcașu, Responsabil diecezan ACC  |  17 septembrie 2019

 

 

Mă cuprind încă emoțiile trăite la cateheza pe care am organizat-o ieri împreună Loredana, sora Rafaela și Cristina. Au fost trăiri intense, cu mesaje autentice de credință,  momente trăite  împreună cu cele 17 persoane din grupul ACA de la Bacău și cu părintele Dominic. Voi încerca să descriu o experiență în care am avut ocazia de a vedea un nou mod de a face cateheză.

Primul moment al catehezei a evidențiat inima ca motor al vieții. Acest aspect a fost perceput mai întâi prin prezența noastră în cerc, în acel loc și în acel moment. Experiența „aici și acum” ne-a ajutat să lăsăm deoparte preocupările de mai înainte și gândurile ce ne preocupau. Eram pur și simplu de față, începând să devenim cât mai conștienți de ceea ce trăiam.

Cu toții priveam inima mare din centru, pe care o făcusem din eșarfe roșii. Am început să înțeleg în acel moment că puteam să percep culoare roșie ca fiind aceeași culoare cu cea a inimii. Simțeam efectiv ticăitul inimii și îmi percepeam pulsul. Uimită, simțeam cum se crea o legătură sensibilă între mine și cel din dreapta și cel din stânga, prin simpla dare a mâinii. Eram conștientă de existența mea în acel loc, în acel moment, și cred că această legătură personală îmi permitea să intru în contact cu cel de lângă mine. Începea să existe un țesut de relații ce se conturau tot mai mult, ca un noi vizibil și sensibil în același timp. Conștientizam că fiecare „tu” începea în acel moment să facă parte dintr-un mare „noi”.

Eram acum noi, în cerc, când, într-un al doilea moment al catehezei, am început să reprezentăm în jurul inimii mari din centru, realizată din eșarfe roșii, inimi mai mici, care să ne reprezinte. Pe fundalul alb al eșarfei, cu șnur colorat și cu alte materiale, împodobeam cu drag o inimă. Îmi imaginam că era chiar inima mea. Și mă simțeam bine, în pace, mulțumită și liniștită.

I-am invitat pe toți să privească în liniște imaginea de podea ce începea să se contureze. Era liniște în jur, în sală, în inima mea, și cred că era totodată liniște și în inimile celor din jurul meu. Le-am propus tuturor să observe frumusețea și diversitatea inimilor și să contemple faptul că fiecare este unic și deosebit.

Al treilea moment al catehezei avea să ne facă să experimentăm cum fiecare se simte acasă într-o inimă. Inima mare din mijloc era acum deschisă spre ceilalți, era plină de viață și de bucurie. Era atât de mare încât putea să încape în ea oricare dintre noi. Era o inimă minunată. Și ne-am întrebat: „În inima cărui om am un loc?”. „În inima cui mă simt acasă?”.

Am dus mână în dreptul inimii și am închis ochii pentru câteva momente. Toți au făcut aceleași gesturi. Dacă reușeam să privim cu ochii inimii, puteam acum să vedem și pe cine purtam în inima noastră, și cine se simțea acasă în inima noastră.  Cu ochii închiși, unii dintre noi chiar au spus la ce persoane s-au gândit.

Înfășurată în două eșarfe de culoare roșu închis, am dus spre mijloc o imagine spunând că era imaginea unui un om pe care-l cunoșteam toți și care avea cu siguranță un loc în inima noastră. Cu ochii inimii, priveam acum toți spre acel om. Este un om cu o inimă foarte mare, am spus, este un om care vorbește și azi oamenilor despre Dumnezeu. Am plimbat în cerc icoana cu chipul lui Isus. Unii au atins ușor cu degetele eșarfele ce acopereau icoana, alții și-au imaginat chipul lui Isus sau l-au contemplat. Toți cântăm împreună versuri ce aminteau despre ziua în care Isus a venit cu multă iubire/viață/bucurie în mijlocul oamenilor.

Am început să vorbesc despre viața lui Isus și cuvintele simple se împleteau în acel moment cu versete din evanghelii și cu multe alte amintiri pe care le aveam despre Isus. Am relatat în puține cuvinte despre nașterea acestui om cu totul special, despre copilăria și despre activitatea lui publică, apoi, ajutată fiind de alte patru persoane din grup, am îndepărtat eșarfele și am așezat icoana în mijlocul inimii mari, din centru.

Admirația și contemplația învăluite de liniște se observau acum pe chipul fiecăruia dintre noi. Priveam toți spre icoana din mijloc și încercam să ne găsim un loc în inima foarte mare a lui Isus. Cântam același cântec de la început, repetând aceste cuvinte „Într-o zi, veni El cu iubire-n inimă”. Cunoscute din evanghelii, momente și evenimente din viața lui Isus derulau înaintea ochilor minții. Ne destăinuiau câte ceva despre acest om cu inimă mare venit de la Dumnezeu, despre acest om care îi privea pe oameni și îi asculta, îi vindeca și îi încuraja, despre acest om care atinge și deschide inimile tuturor.

În Isus este puterea lui Dumnezeu. În Isus locuiește Dumnezeu. În Isus, Dumnezeu vine la noi. Isus este Fiul lui Dumnezeu.

Am adus o lumânare mare, am aprins-o, iar apoi am dat-o celui de lângă mine și i-am spus să o așeze lângă icoană, în inima mare din centru. Le-am spus apoi tuturor că, prin Isus, mulți oameni se simt uniți cu Dumnezeu.

Am distribuit tuturor participanților eșarfe colorate, cerându-le să unească inima reprezentată de ei de inima mare din centru. Am așezat apoi eșarfe galbene la îndemână și le-am propus participanților să facă din acestea un cerc mare în jurul imaginii de podea, astfel încât toate inimile să fie cuprinse în cerc.

În cadrul ultimului moment al catehezei, am privit cu toții imaginea pe care am realizat-o și le-am cerut tuturor să se gândească la ceea ce le transmite imaginea. Cei care au dorit, au exprimat în câteva cuvinte gândurile din acel moment și emoțiile pe care le-au trăit. Erau cuvinte pline de iubire, cuvinte ce destăinuiau credința și admirația; erau cuvinte ce ieșeau la iveală dintr-o inimă caldă, frumoasă și liniștită.