Întrebarea deschide unul dintre punctele critice ale formării catehiștilor. Formarea trebuie să-l ajute pe catehist să-și structureze un proiect personal de viață creștină, proiect care, înainte de toate, ar trebui să dea coerență și armonie la ceea ce el crede, trăiește și învață.

Mihai Roca |  7 noiembrie 2019


 

Experiența ne arată că o mare parte a formării catehiștilor se realizează prin intermediul unor simple inițiative locale, în câteva întâlniri, „câteva serate” sau conferințe. Una dintre modalitățile de formare este conferința expertului străin de situația formativă. Acesta vine, vorbește şi pleacă.

Nu trebuie să confundăm figura expertului cu figura formatorului. Expertul ar trebui consultat în momentul proiectării formării, în coordonarea formatorilor şi în „controlul calității” sistemului de formare. El ar putea fi directorul Oficiului Catehetic Diecezan (OCD) sau un delegat al acestuia. Desigur, este necesară o clarificare a rolului formatorului, separându-l de funcția directivă din cadrul OCD. În orice caz, pentru a ajunge la acest nivel, formatorul trebuie să fi urmat studii specifice de catehetică, în care sunt propuse experiențe catehetice la nivel național, nu doar o formare teologică „generală”.

Ar trebui să înțelegem oare că „școlile de formare pentru catehiști” nu sunt adaptate cerințelor actuale? Nu intenționăm să afirmăm aceasta, răspunde profesorul Luciano Meddi, ci dorim să oferim o nouă semnificație termenului „școală de cateheți”. În contextul actual pastoral, școala de formare pentru cateheți ar putea fi gândită nu doar ca o structură didactică, ci mai ales ca un loc eclezial de pregătire a slujirilor.

Bruno Schettini susține că aceste școli ar trebui să fie „laboratoare catehetice permanente” şi itinerante (1989, p. 189). Această perspectivă formativă va duce inevitabil la formarea de echipe stabile de formatori la nivel decanal și diecezan, echipe ce vor avea în componența lor nu doar profesori, ci mai ales formatori și însoțitori de catehiști.

Dorința oricărui episcop este de a avea în dieceză o comunitate de „catehiști ai catehiștilor”. Formatorii de catehiști sunt aceia care se ocupă atât de aspectele generale ale experienței formative și de modelarea personalității catehistului, cât și de aprofundarea experiențelor religioase, studierea contextului eclezial, evaluarea şi însoțirea slujirilor ecleziale. Tot formatorii sunt aceia care stabilesc exigențele educaționale şi cer experților intervenții precise în formarea cateheților.

Comunitatea formativă primește catehiști, dar merge şi în căutarea acestora. Structura elastică şi articulată îi permite flexibilitate şi organicitate în procesul de formare. Acest aspect favorizează atât inserarea comunității formative în structurile locale (parohie, decanat, zona pastorală), unde trebuie să analizeze exigențele catehetice specifice şi să elaboreze proiectul de formare, cât și pregătirea teritoriului în vederea formării catehetice şi a retragerii echipei la un moment dat (evitându-se astfel apariția unor dualisme decizionale).

Angajamentul comunității formative a cateheților ar putea fi evaluat ţinându-se cont și de implementarea unei formări permanente, și de capacitatea sa de formare a catehiștilor. I-ar oferi astfel episcopului posibilitatea de a fi prezent în procesul de formare a catehiștilor, fără ca el să se suprapună rolului specific al comunității parohiale (SC, nr. 42; CIC, can. 515). Aceste structuri formative nu se substituie parohiilor, ci le susțin activitățile şi le promovează resursele.

 

Sursa: Citește aici textul original al studiului realizat de profesorul Luciano Meddi.