Este o bucurie să semnalăm apariția site-ului www.cateheze.ro
Mons. Aurel Percă | 25 martie 2018
Pentru Episcopia Catolică de Iași este important să publicăm online teme clare și actuale despre cateheză, oferind cititorilor posibilitatea de a se informa cu privire la activitățile noastre și de a avea acces la crezul care ne animă.
Site-ul cateheze oferă o navigare simplă și intuitivă, cu trăsături creștine specifice prezentate pe pagina principală: logoul ”Credo” însuflețit de cruce, vechiul altar de jertfă din Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” și mozaicul ce o reprezintă pe Sfânta Fecioară Maria.
Fiecare pagină își propune să ajute la descoperirea misiunii acestui oficiu diecezan. Accesând pagina „Cine suntem?”, veți găsi cheia de lectură a acestui site:
Vestindu-i evanghelia și misterul lui Isus Cristos, activitatea catehetică îi prezintă omului valoarea sa și demnitatea la care este chemat: vocația de a fi prima cale a Bisericii, frate cu ceilalți oameni și fiu al Tatălui ceresc.
Felicităm pe colaboratorii Oficiului pentru cateheză și dorim întregii echipe să pună la baza oricărei forme de cateheză legătura dintre cuvântul lui Dumnezeu și viața creștină din parohiile Diecezei de Iași. Articolele, evenimentele și proiectele prezente în paginile web ale acestui site să întindă adevărate punți între Cristos – Calea, Adevărul și Viața – și oamenii de astăzi, ajutându-i să descopere imaginea lui Dumnezeu din ființa lor.
2 Comments
Ep. Petru GherghelMarch 26, 2018
Felicit cu bucurie inițiativa acestui site deschis pentru aprofundarea credinței și pentru întâlnirea Cuvântului lui Dumnezeu și cu valorile spirituale ale credinței catolice, sursă de noi descoperiri și satisfacții sufletești. Implor binecuvântarea Domnului peste inițiatorii acestei așteptate pagini, sub coordonarea pr. Mihai Roca, și doresc tuturor celor care se vor îndrepta spre acest site multe bucurii și împliniri în viața de credință și haruri bogate sufletești. Cu prețuire și dorinţe de mare creștere în credință și viață, Deus benedicat omnes! +Petru Gherghel
Roca MihaiApril 2, 2018
Preasfințite Petru, în numele întregii echipe, vă mulțumesc pentru cuvintele alese si pentru gândurile pe care ni le-ați transmis cu ocazia lansării site-ului Oficiului pentru Cateheză. De asemenea, ne bucurăm pentru binecuvântarea pe care ne-o dați, binecuvântare ce ne dorim să ne susțină și să ne însoțească în slujirea încredințată. Credem că este o mare responsabilitate, dar și o mare bucurie de a lucra în via Domnului. Cu aleasă stimă, pr. Mihai Roca