Coerența şi viabilitatea modelului catehetic propus de Odile Dubuisson în L’acte catéchétique: son but, sa pratique depind de articularea celor trei niveluri ale piramidei.

Mihai Roca |  21 noiembrie 2019


 

„Dacă vrea să fie în slujba mărturisirii credinţei, să tran­smită ceea ce posedă, să permită o mai bună însușire a crezului creştin, acțiunea catehetică trebuie să articuleze toate nivelurile acestei piramide”, subliniază Odile Dubuisson (1982, p. 34).

Sintetizând aportul adus de mișcarea catehetică din secolul XX, Odile Dubuisson (1982) prezintă un model teoretic de funcționare a catehezei conceput ca o piramidă în trei trepte.

 

– Existența umană

La baza modelului piramidei se află existența umană, viața reală creionată, prezentată și interpretată atât de mult, de frumos și de interactiv în mijloacele de comunicare. Acesta este primul nivel al piramidei și cuprinde  experiențe și situații de viață, evenimente și activități.

Nivelul viața de zi cu zi cuprinde tot ceea ce constituie existența umană, fără nici o excepție. Cuprinde faptele şi evenimente ce compun țesutul vieții zilnice, cu ritualurile care îl ritmează şi îl animă. Cu o conotație religioasă sau nu, dar întotdeauna cu valență spirituală, aceste fapte și evenimente fac partea din  viața zilnică a oamenilor, li se adresează şi țes existența lor.

 

– Atitudinea de credință

La nivelul doi al piramidei se găsește atitudinea de credință. Atitudinea este o stare mintală sau neurofiziologică determinată de experiență, cu o influență dinamică asupra persoanei. Este un fel de a fi sau de a se comporta, o stare interioară care pregătește persoana să acționeze într-un mod specific în fața tuturor obiectelor și fenomenelor cu care intră în relație.

Atitudinea de credință a celui care crede în Dumnezeu se formează la nivelul interior al persoanei și se află dincolo de actul observabil al mărturisirii credinței. Aceasta nu poate fi exprimată în cuvinte; cateheza nu are acțiune directă asupra ei, dar îi pune la dispoziție toate mijloacele de care dispune.

Împreună cu Cinzia Messana (2008, p. 113-115) spunem astăzi că atitudinea este ca o predispoziție dobândită, prin care răspundem cu promptitudine în mod pozitiv sau negativ atât în fața unui obiect (norme, principii), a unei persoane (frate, părinte, prieten, educator, catehet, preot) și a unei instituții (familie, școală, biserică, grupuri de referință), cât și în fața unui simbol (etalon moral) sau a unui eveniment (sarcină, examen, concurs).

 

– Mărturisirea credinței

La nivelul trei al piramidei se află mărturisirea credinței. Aceasta are rolul de a asigura dinamismul şi originalitatea catehezei. Simultan, mărturisirea credinței este un act observabil, personal şi colectiv – identifică grupul creștin, Biserica, printre alte grupuri umane.

Creștinul nu proclamă singur „eu cred”, în nici un caz, niciodată, ci în Biserică şi cu Biserica prezentă în mod real şi simbolic. El nu poate realiza mărturisirea credinței decât cu Biserica şi în Biserică,  în cadrul oferit de traditio fidei, în comunitatea din care face parte și care se află în timp şi spațiu.

 

Între nivelul vieții zilnice şi cel al mărturisirii credinței nu este posibilă o trecere directă. Mărturisirea credinței antrenează numaidecât o implicare a binomului viață-moarte în moartea şi viața lui Isus Cristos. Această acțiune necesară are nevoie de o înțelegere originală a tot ceea ce reprezintă manifestarea vieții  și a moții pentru existența umană.

De asemenea, mărturisirea credinței implică în mod necesar o înțelegere originală a marilor întrebări existențiale. Între primul (viața de zi cu zi) și al treilea nivel (măr­tu­ri­sirea credinței) se situează nivelul intermediar al „marilor probleme existențiale” sau al persoanei care există aici și acum (atitudinea de credință), în care viața de zi cu zi și mărturisirea credinței se pot întâlni.

De exemplu, după ce a explorat un anumit fapt sau eveniment din viața de zi cu zi, cateheza actualizează una dintre marile întrebări existențiale ce îi corespunde. Îi va putea spune astfel persoanei cum să perceapă, să înțeleagă, să interpreteze acel fapt sau eveniment în perspectiva mărturisirii credinței și ce atitudine poate lua în acea situație. În mod concret, cateheza îl invită pe orice om să interiorizeze datele credinței cu scopul de a le pune în practică  și de a le transmite în cadrul Bisericii. Pentru a încheia itinerarul, cateheza prezintă consecințele practice ale faptelor sau evenimentelor şi revine al nivelul vieții de zi cu zi.

 

Surse

Dubuisson, Odile, 1982, L’acte catéchétique: son but, sa pratique, Centurion, Paris.

Messana, Cinzia, 2008, „Atteggiamento”, în: Università Pontificia Salesiana, Facoltà di Scienze dell’Educazione, Dizionario di Scienze dell’Educazione, Ediția a II-a revăzută și actualizată, Editura LAS, Roma.