În epoca modernă este foarte bine cunoscut modelul catehismului. Originea acestui model trebuie căutată în contextul spiritual şi pastoral în care au apărut reforma protestantă şi cea catolică.

Mihai Roca |  20 noiembrie 2019


 

În sens restrâns, termenul catehism se referă la un anumit tip de „carte de credinţă” propusă în educația religioasă începând cu secolul al XVI-lea. Prima funcție a catehismului consta într-o scurtă informare a conținuturilor credinței creștine celor care nu le cunoșteau. Această informare se făcea prin formule sintetice, scurte, ce rezumau conținuturile centrale ale tezaurului credinței (fides quae).

Wolfgang Langer (1987, p. 116) remarcă faptul că „adevăratul scop al catehismului nu era simpla prezentare şi instrucție (de exemplu, expunerea „esenței creștinismului”), ci era vestirea credinței: proclamarea mântuirii lui Dumnezeu, care îl întâlnește pe om prin iubirea sa, se comunică pe sine însuși şi îi cheamă pe oameni să creadă”.

Rolul şi importanța catehismele în formarea religioasă a fost major chiar de la apariția acestora, începând cu cel publicat de Luther (1529), continuând cu cele redactate de Canisiu (1556), Conciliul din Trento (1566), Belarmin (1597) şi evidențiind rolul de necontestat al celor  apărute în timpul papei Pius al X-lea (1905 şi 1912).

Pe de altă parte, însă, Jacques Audinet (1974, p. 73) remarca faptul că, între secolele al XVI-lea şi al XIX-lea, „catehismul s-a îndepărtat de izvorul larg al vieții sfintei Scripturi”. Și Emilio Alberich (1986, p. 16), renumitul catehet de la Universitatea Pontificală Saleziană din Roma, recunoștea că acțiunea catehetică din perioada catehismului se referea doar la  un proces de memorizare, explicare şi aplicare a rezumatelor despre credinţă; în general, aceste rezumate erau formulate clar şi sintetic sub formă de întrebare şi răspuns şi erau împărțite în patru mari părți: crezul, sacramentele, poruncile şi rugăciunea.

De la sfârșitul secolului al XIX-lea şi până la Conciliul Vatican II  va exista la o vastă mișcare de idei şi inițiative pastorale ce vor duce inevitabil la reînnoirea şi actualizarea acțiunii catehetice. În secolul al XX-lea, catehismul se va confrunta cu „necredinţa noilor culturi” şi își va reorganiza tot mai mult modalitățile de exprimare a credinței. În acest sens este renumit aportul adus de Școala activă care, promovată fiind de mari pedagogi (Claparède, Decroly, Cousinet, Dewey), a contribuit la introducerea catehismului nu numai în activitățile cu copiii, dar chiar și în celebrările liturgice.

Unii cateheți au avut intuiția de a ilustra şi de a da viață şi culoare limbajelor şi modurilor de exprimare specifice bibliei. În scrisoarea pastorală Sinite parvulos, Monseniorul Landrieux, episcop de Dijon, afirma în anul 1922: „Orice catehism este prezent în Evanghelie, însă viceversa nu este adevărată: Evanghelia nu se află în catehism”. De altfel, păstorul menționat exprima astfel și dorința de întoarcere la resursele biblice, dar şi tendința de a evidenția tot mai mult anul liturgic şi participarea activă în liturgie.

Joseph Colomb (1902-1979) a fost unul dintre primii pionieri care a reunit izvoare biblice, liturgice şi doctrinale într-o propunere catehetică ce se adresa educării credinței copiilor, tinerilor şi adulților. În anii ‘60, ‘70 şi ’80, intuiția pastorală și originalitate catehetică a lui Colomb va da naștere propunerilor catehetice actuale (Adler, 2002, p. 10).

 

Surse

Adler, Gilbert, 2002, “Connaître, vivre, célébrer, prier. Les tâches de la catéchèse”, în: Derroitte, Henri (coord.), Théologie, mission et catéchèse, Lumen Vitae,  Bruxelles.

Alberich, Emilio, 1986, La catéchèse dans l’Eglise, Cerf, Paris.

Audinet, Jaques, 1974, „Catechesi, catechismo, catechetica”, în: Rahner Karl (coord.), Enciclopedia Teologica Sacramentum Mundi, vol. II, Morcelliana, Brescia.

Langer, Wolfgang, 1987, „Catechismo”, în: Gevaert Joseph (coord), Dizionario di catechetica, LDC, Leumann, Torino.