Cateheza are locul ei alături de evanghelizare și predica. Ea poate avea o adevărată influență educativă dacă promovează trăirea credinței în lumea actuală.

Mihai Roca |  10 octombrie 2019


Rolul educativ al catehezei se desfășoară integral sub semnul kerigmei, în cele trei momente ale ministerului cuvântului (profetic). Din punct de vedere clasic, aceste trei momente cuprind evanghelizarea (predica misionară), cateheza (aprofundarea şi educarea credinței) şi predica (omilia).

Această împărțire este justificată în mod obișnuit fie prin diversitatea destinatarilor cuvântului (necredincioși, convertiți, catehumeni, comunitatea creștină) și prin modul în care evanghelizarea, cateheza și predica se inserează progresiv în activitatea sacramentală (convertire, Botez, Euharistie), fie prin cele trei etape fundamentale ale procesului interior de adeziune la credinţă (adeziune la credinţă, aprofundarea credinței, viața de credinţă).

În unele cazuri speciale, împărțirea întreită de mai sus este lărgită prin introducerea momentului pregătitor al „pre-evanghelizării” sau prin adăugarea unei forme de specialitate, teologia.

Conform Sinodului Episcopilor din 1977 şi exortației apostolice Catechesi tradendae, prioritatea catehezei este un deziderat pentru fiecare comunitate locală:

„Biserica, în acest al XX-lea secol care se apropie de final, este invitată de Dumnezeu și de evenimente – care sunt tot atâtea chemări din partea lui Dumnezeu – să își reînnoiască încrederea în acțiunea catehetică, datorie absolut primordială a misiunii ei.

Biserica este invitată să consacre catehezei cele mai bune resurse umane și energii, fără să economisească eforturi și mijloace materiale pentru a o organiza mai bine și pentru a forma un personal calificat. Nu este vorba de un simplu calcul uman, ci de o atitudine de credință. Iar o atitudine de credință se referă întotdeauna la fidelitatea lui Dumnezeu, care nu întârzie niciodată să răspundă” (Catechesi tradendae, nr 15).

Așa cum o strategie educativă adecvată este motorul esențial al creativității și inovației, la fel dezvoltarea şi organizarea acțiunii catehetice este un element fundamental al reînnoirii pastorale. Şi devine un element de bază prin aportul pe care-l aduce în cadrul slujirii active, conștientizării rolului fiecărui credincios în comunitate, vestirii cuvântului şi celebrării liturgice. Cu privire la locul catehezei în Biserică, trei perspective pastorale și catehetice schițate de Emilio Alberich (1986, p. 64-65) ar putea să facă parte din strategia  unui proiect de reînnoire a catehezei:

  1. Unei cateheze structurate în funcție de momentul liturgic și sacramental (organizată ca pregătire la sacramente şi formare de „practicanți”) trebuie să-i urmeze o activitate catehetică preponderent evanghelizatoare – în slujba creșterii şi maturizării credinței, promotoare de „credincioși angajați” în Biserică.
  2. Unei cateheze realizate în funcție de o practică pastorală „ecleziocentrică” (în slujba unei socializări religioase axate pe conservarea Bisericii) trebuie să-i urmeze o activitate catehetică orientată spre mărturia în lume a unei Biserici sacrament de mântuire.
  3. Unei cateheze ce vizează consolidarea ordini instituționale şi clericale a Bisericii trebuie să-i urmeze o activitate catehetică ce promovează maturitatea şi participarea reală a tuturor credincioșilor la viața şi responsabilitatea eclezială.

Fără îndoială, valorizarea acțiunii catehetice poate avea o adevărată influență educativă numai dacă este concepută nu ca modalitate de restaurare a trecutului – încercare foarte puternică într-o perioadă în care Biserica își pierdea progresiv influența şi importanța socială -, ci ca mijloc de promovare a noilor forme de trăire a credinței în lumea actuală.

În această perspectivă miza este imensă, cum la fel  de imensă este şi provocarea pe care societatea actuală o lansează celor ce își mărturisesc credința în Isus Cristos.