„Tu ești piatră” este a cincea temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste An (Anul A). Textul biblic cuprinde versetele în care Isus, adresându-se lui Petru, îl numește de două ori „piatră” (Mt 16,13-23).

Mihai Roca  |  22 iunie


 

Cu respectarea normelor date de autoritățile civile pentru „starea de alertă” (15 mai 2020) privind măsuri de prevenire și a răspândire a COVID-19, întâlnirea Lectio Divina se va desfășura sâmbătă, 27 iunie 2020, ora 19:00, la sanctuarul „Fericitul Ieremia Valahul” din Onești (BC).

În Biserica Catolică, acest text constituie fundamentul primatului lui Petru. Fără a reduce cu nimic importanța acestui pasaj, noi îl situăm în contextul evangheliei lui Matei, în care, în alte texte, aceleași calități conferite lui Petru sunt atribuite aproape în întregime și altor persoane.

Să fie Piatră: Petru trebuie să fie piatră, adică trebuie să fie temelie stabilă a Bisericii, astfel încât aceasta să poată rezista împotriva asalturilor porților Iadului. Prin aceste cuvinte adresate de Isus lui Petru, Matei încurajează comunitățile persecutate și aflate în suferință ale Siriei și Palestinei, care vedeau în Petru conducătorul care le-a marcat încă de la început. Cu toate că erau slabe și persecutate, ele aveau un fundament solid, garantat de cuvintele lui Isus.

Cheile împărăției cerurilor: Petru primește cheile împărăției cerurilor pentru a lega și a dezlega, adică pentru a-i reconcilia între ei și cu Dumnezeu. Aceeași putere de a lega și a dezlega este dată comunităților (Mt 18,8) și discipolilor (In 20,23). Unul dintre punctele asupra căruia insistă mai mult Evanghelia după Matei este reconcilierea și iertarea (Mt 5,7.23-24.38-42.44-48; 6,14-15; 18,15-35).

Sfinților Petru și Paul, voi care ați propovăduit în lume numele lui Cristos și ați oferit pentru el extrema mărturie a iubirii și a sângelui, protejați din nou și pentru totdeauna această Biserică pentru care ați trăit și ați suferit. Păstrați-o în adevăr și în pace, faceți să crească în toți fiii săi credința nestrămutată în Cuvântul lui Dumnezeu, sfințenia vieții euharistice și sacramentale, unitatea senină în credință, înțelegerea în caritatea reciprocă, umilința constructivă față de păstori. Fie ca Biserica să continue să fie în lume semnul viu, entuziast și lucrător al planului de răscumpărare al lui Dumnezeu și al alianței sale cu oamenii.  Amin.

Versiunile text şi pdf al Lectio divina pot fi descărcate de aici: Lectio divina (Anul A).