„Să împărtășim pâinea vieții” este a douăzeci și opta temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste an (Anul B). Textul prezintă minunea înmulțirii pâinilor (In 6,1-15).

 

Ne aflăm în anotimpul primăverii: Paștele iudeilor se apropie, iar aerul este încă răcoros, ceea ce facilitează urmarea şi ascultarea faimosului „rabbì” din Nazaret.

În timp ce citesc şi recitesc textul, aud în taină cuvintele lui Isus și, în același timp, mă întreb şi eu cu mirare: cum va fi oare posibil ca Isus să hrănească această mare mulțime de oameni ce ne înconjoară?

Avea puține pâini, dar şi mai puțini pești… și nicidecum nu putea să accepte faptul că va pierde totul: ceea ce avea de mâncare era foarte puțin pentru atâția oameni, dar copilașul acceptă să împartă totul cu ceilalți. Și, iată, minunea se împlinește: pe măsură ce Isus împarte cele cinci pâini de orz și cei doi pești, acel puțin se înmulțește, iar cei prezenți mănâncă pe săturate.

La sfârșit, adună tot: este o muncă istovitoare, dar pâinea e întotdeauna prețioasă – în orice loc şi în orice timp –, cu atât mai mult această pâine minunată.

Reluând drumul împreună cu Isus, fără oprire, cu inima deschisă şi fericită pentru marea minune pe care am contemplat-o astăzi, caut răspunsuri la întrebările apărute în sufletul meu. Continui să-l privesc şi să-l ascult pe Isus: răsună în interiorul meu atât cuvintele și timbrul vocii sale, cât și expresiile chipului său.

 

Versiunile text şi pdf pot fi descărcate de aici: Lectio divina (Anul B).

Imagine: Giovanni Lanfranco, Miracle of the Bread and Fish (1623)

Sursa: cathopedia.org