Lectio Divina: „Reconcilierea” este a șaptesprezecea temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste An (Anul A). Textul biblic prezintă necesitatea de a ierta pe frații noști (Mt 18,21-35).

Mihai Roca  |  7 septembrie 2020


 

Cu respectarea normelor date de autoritățile civile privind măsuri de prevenire și de răspândire a COVID-19, întâlnirea Lectio Divina se va desfășura marți, 8 septembrie 2020, ora 19:00, în biserica „Sfinții Apostoli Petru și Paul” din Traian (NT).

La sfârșitul primului secol, iudeii creștini din Siria și Palestina aveau probleme profunde și serioase de reconciliere cu frații și surorile de același neam. În perioada marelui dezastru al distrugerii Ierusalimului de către Romani, în anii 70, atât Sinagoga, cât și Biserica se găseau într-o perioadă de reorganizare a regiunilor din Siria și Palestina. Din acest motiv, exista o tensiune puternică și tot mai accentuată între ei, tensiune care era motivul multor suferințe în familii. Această tensiune constituie contextul Evangheliei după Matei.

Nu este ușor să iertăm. Există ofense și insulte care continuă să ne lovească inima. Unele persoane spun: „Iert, dar nu uit.” Nu reușesc să uit! Resentimentele, tensiunile, părerile diferite și provocările transformă iertarea și reconcilierea în acte dificile. De ce este atât de dificil să iertăm? În familia și comunitatea mea, la serviciu și în relațiile mele, las oare loc pentru reconciliere și iertare? În ce fel anume?

Comparația de care se folosește Isus pentru a descrie obligația de a ierta și de a ne împăca îmbină parabola și alegoria. Atunci când Isus vorbește despre regele care dorește să încheie conturile cu servitorii săi, se gândește deja la Dumnezeu care iartă totul. Atunci când vorbește despre datoria servitorului iertată de rege, se gândește la datoria imensă pe care o avem față de Dumnezeu, care ne iartă mereu. Când vorbește despre atitudinea servitorului iertat care nu vrea să ierte, se gândește la noi, cei iertați de Dumnezeu, care nu voim să iertăm pe frații noștri.

Atunci când vorbește despre rege, Isus se gândește la Dumnezeu. Un servitor îi datorează zece mii de talanți regelui. Adică 164 de tone de aur. Spune că va plăti. Dar, chiar dacă ar lucra toată viața sa el, soția sa, fiii săi și toată familia, tot nu ar putea să strângă cele 164 de tone de aur pentru a le restitui regelui. Cu alte cuvinte, nu vom fi niciodată capabili să plătim datoriile noastre față de Dumnezeu. Imposibil! (cf. Ps 49,8-9).

Ca urmarea a cererii insistente a servitorului, regele îi iartă datoria de 164 de tone de aur. Un tovarăș de-al lui are o datorie față de el de o sută de dinari, adică de 30 de grame de aur. Nu există comparație între cele două datorii! Un fir de nisip și un munte! În fața iubirii lui Dumnezeu care iartă în mod gratuit datoria noastră de 164 de tone de aur, este pur și simplu normală iertarea datoriei de 30 de grame de aur. Dar servitorul nu vrea să ierte, nici chiar în fața insistenței datornicului. Se comportă cu tovarășul său așa cum regele ar fi trebuit să se comporte cu el și nu a făcut-o: poruncește ca să fie închis până când va fi plătit datoria de 30 de grame de aur! Acest contrast vorbește de la sine, nu are nevoie de comentarii!

Tată bun și milostiv, fii lăudat pentru iubirea ta pe care ne-ai dezvăluit-o prin Cristos, Fiul tău! Tu, milostiv fiind, îi chemi pe toți să devină milostivi. Ajută-mă să recunosc că am nevoie în fiecare zi de iertarea ta, de milostivirea ta, că am nevoie de iubirea și de înțelegerea fraților mei. Cuvântul tău să schimbe inima mea și să mă facă în stare să îl urmez pe Isus, să plec în fiecare zi împreună cu el pentru a-i căuta pe frații mei, în iubire. Amin.

Versiunile text şi pdf pot fi descărcate de aici: Lectio divina (Anul A).

Imagine

Rembrandt Harmensz van Rijn, The Return of the Prodigal Son (1669)
Sursa: commons.wikimedia.org.