„Pregătiți calea Domnului” este a doua temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul Adventului (Anul B). Textul activitatea lui Ioan Botezătorul şi invitaţia sa de a ne pregăti căile şi inimile pentru a-l primi pe Domnul (Mc 1,1-11).

Mihai Roca  |  6 decembrie 2020


 

Acest fragment reprezintă începutul Evangheliei după sfântul Marcu. Ne dăm seama de stilul simplu şi sobru al lui Marcu din modul în care prezintă faptele. El intră imediat în miezul tematicii: „Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.” Este anunţul de deschidere al evangheliei, dar ar putea fi şi titlul general care-i destăinuie conţinutul: este vorba despre vestea cea bună, care ne conduce să-l recunoaştem în Isus pe Fiul lui Dumnezeu.

La începutul „evangheliei” este prezentată o cale concretă, atât pentru oameni cât şi pentru Isus, înfăţişată printr-o mişcare de mase din toată Iudeea îndreptată spre Ioan, persoană ce se manifestă cu atitudine şi gesturi de profet. Prin urmare „evanghelia” începe într-un contest de fervoare intensă, de dorinţă pentru o viaţă nouă, de un profetism provocator, marginal şi aspru. Nu începe cu grupările cele mai cunoscute (farisei, cărturari, irodieni, zeloţi).

Predicarea lui Ioan Botezătorul, stilul său de viaţă (austeră, în deşert, provocatoare, rituală) este deja „evanghelie”, deoarece anunţă că Dumnezeu îşi menţine promisiunile, îl arată pe „Fiul său cel iubit” pentru a reunifica în El toate popoarele şi pentru a duce la împlinire profeţiile. În consecinţă, ulterior se va afirma că Isus merge să „predice evanghelia lui Dumnezeu” (1,14).

Să observăm importanţa tematicii pustiului (vv. 3.4), acolo unde Ioan Botezătorul îşi desfăşoară predicarea şi atrage atâta lume. Se face referinţă în mod clar la istoria exodului şi a întoarcerii din Babilonia, evenimente ce au fost trăite în pustiu. Dar în tradiţia biblică pustiul este şi spaţiul de încercare şi de verificare, fiindcă aici se realizează o ruptură puternică faţă de orice alt stil de viaţă. Acel loc unde Ioan boteza, numit în acest text „pustiu” (v. 4), este într-adevăr punctul de încrucişare dintre lungul marş de 40 de ani în pustiu şi intrarea în ţara făgăduită. Este vorba despre locul în care poporul a traversat în final Iordanul pentru a intra în ţara promisă.

Prin urmare, acest loc are o valoare simbolică foarte puternică, plină de inspiraţie dinamică: trebuie să ne reîntoarcem la experienţa „pustiului”, în afara siguranţelor şi obiceiurilor, mai ales afară din „Ierusalimul” care aici este identificat cu lipsa de autenticitate şi opresivitatea. Este vorba despre întoarcerea la rădăcini, de abandonarea propriilor obieiuri (mărturisirea păcatelor), pentru a ne imerge într-o nouă istorie de fidelitate pe care „Iordanul, marele râu” o simbolizează. Într-adevăr, Ioan pregăteşte calea Domnului urmând tradiţia profeţilor (cf. Is 1,17), cerând o schimbare a vieţii şi recunoaşterea păcatelor („mărturiseau”: v. 5).

Aşa cum mulţimea „venea” (v. 5), tot astfel şi Isus, conform afirmaţiei ulteriore, se îndepărtează de viaţa obişnuită: „a venit din Nazaret” (v. 9). El nu se va mai întoarce la Nazaret (cf. Mc). Asemenea celorlalţi ce îl urmau pe Ioan, şi Isus trebuie să facă o alegere, o ruptură cu modul de viaţă anterior, o nouă experienţă de Dumnezeu bazată pe o viaţă autentică. Acest lucru îl realizează lăsând în urmă viaţa obişnuită şi în acelaşi timp apropiindu-se de râul Iordan, râul promisiunii. Înfăptuieşte acestea aşteptând o apă şi mai nouă, botezul în Duhul Sfânt, care va fi propovăduit chiar de El.