„Porunca lui Isus” este a cincisprezecea temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul Postului Mare (Anul B). Textul prezintă un fragment din lungul discurs al lui Isus rostit la ultima cină (In 15,9-17).

 

Verbul „a iubi” a fost folosit şi în capitolul 14 în relație directă cu observarea poruncilor. În fragmentul nostru se ajunge la o sinteză, iar „poruncile” lasă locul doar unei singure „porunci”, porunca lui Isus: „Aceasta vă poruncesc: să vă iubiţi unul pe altul!” (In 15,17).

Relația de reciprocitate este reluată imediat după îndemnul adresat la imperativ: „Rămâneți în iubirea mea!”. Legătura dintre verbul „a iubi” şi substantivul „iubire” ne indică faptul că lucrarea Tatălui ajunge la oameni prin mijlocirea Fiului. Este vorba despre o nouă stare a lucrurilor, de neimaginat până atunci. Relația de reciprocitate este completată în versetul 10: respectarea poruncilor lui Isus reprezintă pentru discipoli modul de a răspunde iubirii sale, în analogie şi în continuitate cu atitudinea Fiului care a respectat poruncile, rămânând astfel în iubirea Tatălui.

Ultimele versete subliniază faptul că Isus i-a ales pe discipoli, şi nu invers. Aceste versete reiau tema rodului bun din fragmentul anterior. Imaginea este însă dinamizată: față de via plantată în pământ, discipolii sunt constituiţi să meargă „şi să aducă rod” (v. 16). Iar rodul lor este destinat „să rămână” (este folosit același verb ca în invitația de „a rămâne” în iubirea lui Isus) și să devină o caracteristică a stabilității relației dintre Isus și discipolii săi.

Identitatea discipolilor este fondată, așadar, pe alegerea făcută de Isus și este în strânsă legătură cu rodul pe care ei trebuie să-l aducă.

 

Versiunile text şi pdf pot fi descărcate de aici: Lectio divina (Anul B).

Agostino Carracci, Ultima Cena (1594)
Sursa: commons.wikimedia.org