Lectio Divina: „Porunca cea mai mare” este a douăzeci și treia temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste An (Anul A). Textul biblic prezintă momentul în care fariseii vor să afle de la Isus care este porunca cea mai mare a Legii (Mt 22,34-40).

Mihai Roca  |  20 octombrie 2020


Cu respectarea normelor date de autoritățile civile privind măsuri de prevenire și de răspândire a COVID-19, întâlnirea Lectio Divina se va desfășura sâmbătă, 24 octombrie 2020, ora 19:00, la Sanctuarul „Fericitul Ieremia Valahul” din Onești (BC).

Fariseii voiau să afle de la Isus care era porunca cea mai mare a Legii. În acel timp, iudeii discutau mult pe această temă. Era o problematică ce năştea polemică. Este vorba în acest text de una dintre multele discuții ale lui Isus cu autoritățile religioase din acele vremuri. De această dată, cu fariseii. Mai întâi, fariseii au încercat să-l discrediteze pe Isus în rândul populației, răspândind calomnia că ar fi posedat de diavoli, pe care i-ar fi alungat în numele lui Béelzebul (Mt 12,24). Acum, la Ierusalim, intră iarăși în conflict cu Isus cu privire la interpretarea Legii lui Dumnezeu.

Mai întâi, pentru a-l pune la încercare pe Isus, saduceii îi adresaseră o întrebare despre credința în înviere, dar fuseseră aspru mustrați (Mt 22,23-33). Acum este rândul fariseilor să treacă la atac. Fariseii și saduceii se dușmăneau reciproc, însă devin prieteni în critica față de Isus. Fariseii se adună la un loc și unul dintre ei devine purtător de cuvânt, adresând o întrebare de clarificare: „Învăţătorule, care poruncă este cea mai mare în Lege?”

Isus le răspunde citând câteva cuvinte din Biblie: „Să-l iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău și din toată puterea ta!” (cf. Dt 6,4-5). Aceasta este prima poruncă. Pe vremea lui Isus, Iudeii care se considerau pioși recitau această frază de trei ori pe zi: dimineața, la prânz și seara. Era o rugăciune destul de cunoscută în rândul lor.  Iar a doua este asemănătoare: „Să-l iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!” (Lev 19,18). Și încheie: „În aceste două porunci este cuprinsă toată Legea și Profeții.”

Cu alte cuvinte, aceasta este ușa pentru a ajunge la Dumnezeu și la aproapele. Nu există nicio altă ușă. Cea mai mare tentație a ființei umane este cea de a dori să separe aceste două iubiri, deoarece în acest fel sărăcia celorlalți nu ar deranja deloc conștiința oamenilor.

Versiunile text şi pdf pot fi descărcate de aici: Lectio divina (Anul A).

Imagine: Gustave Dore, Christ in the synagogue
Sursa: catholic-resources.org.