Lectio Divina: „Parabola viticultorilor ucigași” este a douăzecea temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste An (Anul A). Textul biblic prezintă o parabolă despre situația despre celor care, neascultând predicile și neprimind botezul lui Ioan, acum sunt consecvenți în a-l refuza pe cel din urmă trimis de Dumnezeu, în persoana lui Isus (Mt 21,33-43).

Mihai Roca  |  28 septembrie 2020


Cu respectarea normelor date de autoritățile civile privind măsuri de prevenire și de răspândire a COVID-19, întâlnirea Lectio Divina se va desfășura în următoare două centre:
– Mănăstirea „Maica Unităţii”, Viişoara (NT), miercuri, 30 septembrie 2020, ora 19:00;
– „Casa Providenței”, Iași, vineri, 2 octombrie 2020, ora 18:00.

Parabola începe cu o invitație la ascultare: Ascultați o altă parabolă (v. 33). Pare că Isus revendică atenția conducătorilor poporului prin parabola pe care vrea să o spună. Este un imperativ: „Ascultați!”, care nu exclude un ton intimidant, dacă suntem atenți la modul în care se termină parabola: De aceea vă spun: Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi şi dată unui neam care va aduce roadele cuvenite (v. 43).

Care ar fi explicația acestei invitații un pic amenințătoare de a asculta? Premisa trebuie căutată în condițiile economice ale Palestinei din primul secol după Cristos: mari întinderi de pământ aparțineau latifundiarilor străini care închiriau terenurile grupurilor de arendași. Acordul de închiriere prevedea ca o parte din recoltă să fie dată stăpânului, care îşi exercita dreptul trimițând mandatarii pentru a recupera ceea ce i se cuvenea. În această situație, este de înțeles cum starea de spirit a viticultorilor era pusă foarte mult la încercare: exista o puternică demoralizare care, uneori, se transforma în revolte.

În parabola sa, Isus face referire la această situație concretă, dar o duce la un nivel de înțelegere mai profund: acea situație devine un rezumat al istoriei lui Dumnezeu împreună cu poporul său. Pentru Matei, cititorul este invitat să citească în mod simbolic parabola: prin figura stăpânului este reprezentată imaginea lui Dumnezeu; prin imaginea viei este reprezentat Israel.

Versiunile text şi pdf pot fi descărcate de aici: Lectio divina (Anul A).

Imagine: Codex aureus d’Echternach, Les Vignerons homicides (cca. 1050)
Sursa: utpictura18.univ-tlse2.fr.