Tema a XI-a: „Misiunea discipolilor și mărturisirea apostolului Toma” prezintă apariția Domnului în fața apostolilor, apariția specială pentru Toma, la opt zile după înviere, și scopul Evangheliei după Ioan.

Avem în față așa-numita „carte a învierii”, în care sunt prezentate diferite episoade referitoare la Cristos cel Înviat. În Evanghelia după Ioan (In 20,1-31), aceste fapte sunt situate în dimineața şi seara primei zile de după sâmbătă şi opt zile după aceea, în același loc şi aceeași zi a săptămânii. Este relatat cel mai important eveniment al istoriei umanității, un eveniment ce ne interpelează în mod personal.

Lectio Divina se va desfășura joi, 5 aprilie 2018, la Casa Providenței, Capela „Sfântul Iosif” (Iași). Întâlnirea va fi coordonată de pr. Mihai Roca.

Îți mulțumesc Isuse, Domnul meu şi Dumnezeul meu, pentru că m-ai iubit şi chemat, m-ai făcut demn să fiu discipolul său şi mi-ai dăruit Duhul Sfânt, pentru că m-ai trimis să vestesc şi să mărturisesc învierea ta, milostivirea Tatălui, mântuirea şi iertarea pentru toți oamenii din lume. Tu ești cu adevărat calea, adevărul şi viața, zorii fără apus, soarele dreptății şi al păcii. Fă-mă să rămân mereu în iubirea ta, asemenea unei mlădițe legate de viță, dă-mi pacea ta, pentru a-mi putea depăși slăbiciunile, să-mi înving îndoielile, să răspund la chemarea ta şi să trăiesc pe deplin misiunea ce mi-ai încredințat-o, lăudându-te veșnic. Tu, care viețuiești şi domnești, în vecii vecilor. Amin.
(Contemplația, Lectio Divina, tema a XI-a)