Lectio Divina: „Isus este Învățătorul vostru” este a douăzeci și patra temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste An (Anul A). Textul biblic prezintă recomandări prin care Isus învață despre un stil de viață compatibil cu credința în Dumnezeu (Mt 23,1-12).

Mihai Roca  |  27 octombrie 2020


 

Cu respectarea normelor date de autoritățile civile privind măsuri de prevenire și de răspândire a COVID-19, întâlnirea Lectio Divina se va desfășura marți, 27 octombrie 2020, ora 20:00, în „Casa Surorilor Dominicane” din Siret (SV). 

Referirea la învățătura cărturarilor „așezați pe catedra lui Moise” era reală în sinagogi, dar găsim în același timp și o trăsătură simbolică, deoarece un astfel de comportament a devenit semn de putere; astfel, Isus învăța așezându-se pe jos (Mt 5,1).

Raportul lui Isus cu Legea este clarificat în discursul de pe munte; el nu a venit să o desființeze, ci să o împlinească (Mt 5,17-19), astfel că poruncile autentice trebuie în continuare puse în practică: „împliniți tot ce vă spun ei”.

În discursul anterior însă, Isus spunea: „Căci vă spun: dacă dreptatea voastră nu o va întrece cu mult pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Mt 5,20). Urma interpretarea autentică a Legii: „Ați auzit că s-a spus… însă eu vă spun…” Isus merge dincolo de respectarea formală a Legii (Mc 7,15), pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor (Mt 4,17) și, odată cu sosirea acesteia, Iubirea este mai presus decât Legea. Nu mai este suficientă referirea la Lege pentru a justifica validitatea dispozițiilor cultuale (sabatul, spălarea mâinilor), nici pentru „a lega poveri apăsătoare”; acum referința este iubirea față de Dumnezeu, singura care poate conferi acțiunii omului semnificația sa ultimă.

Pentru discipolul lui Cristos sunt valide motivațiile interioare, intențiile autentice (Mt 6,22-23). Vestind apropierea împărăției lui Dumnezeu, Isus oferă un nou criteriu de acțiune care nu desființează Legea, ci revelează sensul ei autentic. Porunca iubirii este unitatea de măsură în abordarea Legii: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați… Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară» (Mt 11,28-30).

„Poverile apăsătoare” sunt condițiile stabilite în tradiția orală. Acestea pot facilita respectarea cărții Torei, dar la fel o pot și omite și înlocui cu obiceiuri omenești. Iată, astfel, că acestea se referă mai mult la ceilalți decât la conducători: „iar ei nu vor să le miște nici cu un deget”.

Religiozitatea poate fi chiar motiv de exhibiționism (vv. 5-7), contrar celor transmise în discursul de pe munte. „Aveți grijă să nu săvârșiți faptele voastre bune înaintea oamenilor” (Mt 6,1): pomana (Mt 6,3), rugăciunea (Mt 6,5), postul (Mt 6,16), care erau faptele bune cele mai întâlnite la iudei, trebuie să fie săvârșite „în taină” de către discipolul lui Cristos, deoarece au ca unică motivație adorarea lui Dumnezeu.

Comunitatea discipolilor își are idealul în „slujirea” (Mt 20,28) Fiului Omului – modelul Bisericii. Autoritatea conducătorului își pierde atractivitatea, nu mai reprezintă un ideal: „Cine vrea să devină mare între voi să fie sclavul vostru” (cf. Mc 10,41-44; In 13). Nu se mai vorbește de model ierarhic, ci despre slujire și smerenie: «oricine se va înălța va fi umilit și oricine se va umili va fi înălțat».

Cuvintele lui Isus sunt mai mult decât o simplă polemică cu fariseii și cărturarii, nu reprezintă numai un apel la a fi coerenți, ci o reconștientizare a propriei identități a discipolilor săi, a noutății pe care aceștia sunt chemați să o mărturisească.

Versiunile text şi pdf pot fi descărcate de aici: Lectio divina (Anul A).

 

Imagine: Achille Mazzotti, Isus între scribi și farisei (1844)

Sursa: avvenire.it.