Isus, Bunul Păstor” este a treia temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul Pascal (Anul A).  Este aprofundată parabola bunului păstor (In 10,1-10).

Maria Andrici  |  27 aprilie 2020


 

Întâlnirea Lectio Divina se va desfășura în următoarele centre:

  1. „Casa Surorilor Dominicane” din Siret (SV): marți, 28 aprilie 2020, ora 20:00.
  2. Mănăstirea „Maica Unității” din Viișoara (NT): miercuri, 29 aprilie 2020, ora 19:00.
  3. „Casa Providenței” din Iași: vineri, 1 mai 2020, ora 18:00.

Numindu-se Bunul Păstor, Isus se prezintă ca fiind cel care împlinește promisiunile profeților și speranțele poporului. Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe ale mele și ale mele mă cunosc pe mine așa cum mă cunoaște Tatăl și eu îl cunosc pe Tatăl; iar eu însumi îmi pun viața pentru oi (In 10,14-15)

Discursul despre Bunul Păstor cuprinde două reguli importante pentru eliberarea ochilor de orbirea ce-i caracteriza pe farisei: (a) păstorii sunt foarte atenți la reacția oilor, deoarece acestea recunosc glasul păstorului; (b) oile trebuie să fie foarte atente la atitudinea celor care se numesc păstori pentru a se asigura că aceștia sunt într-adevăr interesați de viața oilor, dacă este importantă sau nu pentru ei, sau dacă sunt capabili să își dea viața pentru oi.

Isus este modelul prin excelență: este poarta, este păstorul, este mielul.

Organizarea catehezei va ține cont de respectarea normelor date în Ordonanța Militară nr. 4 din 29 aprilie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19.