Lectio Divina: „Înmulțirea pâinilor” este a zecea temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste An (Anul A). Textul biblic prezintă minunea înmulțirii pâinilor (Mt 14,13-21).

Mihai Roca  |  27 iulie 2020


 

Cu respectarea normelor date de autoritățile civile privind măsuri de prevenire și de răspândire a COVID-19, întâlnirea Lectio Divina se va desfășura marți, 28 iulie 2020, ora 20:00, în „Casa Surorilor Dominicane” din Siret (SV).

Textul evanghelic ni-l prezintă pe Isus care, aflând despre vestea uciderii lui Ioan Botezătorul de către Irod (Mt 14,12), se retrage deoparte, „spre un loc pustiu și izolat” (Mt 14,13). De multe ori în Evanghelii Isus ne este prezentat ca cel care se retrage deoparte. Chiar dacă nu este mereu așa, în general această retragere vrea să ne arate un Isus concentrat în rugăciune.

Iată câteva exemple: „După ce a dat drumul mulțimilor, s-a urcat pe munte singur, ca să se roage. Când s-a înserat, era acolo singur” (Mt 14,23); „Dimineața, încă pe întuneric, sculându-se, a ieșit și s-a dus într-un loc retras și se ruga” (Mc 1,35); „Însă el se retrăgea în locuri pustii și se ruga” (Lc 5,16); „condus de Duhul”, Isus se retrage după botezul său în deșert pentru a fi ispitit de către diavol, învingând ispitirile acestuia prin puterea cuvântului lui Dumnezeu (Mt 4,1-11; Mc 1,12-13; Lc 4,1-13). Alteori, Isus îi cheamă și pe discipoli cu el: „Veniți deoparte, într-un loc retras, și odihniți-vă puțin!” (Mc 6,30-44).

În acest fragment, Isus se roagă înainte de a înmulți pâinile. Mulțimea îl urmează în deșert (Mt 14,13), lui Isus i se face milă de ei și le vindecă bolnavii (Mt 14,14). De multe ori remarcăm la Isus o compasiune față de cei care îl urmează (Mt 15,32). Învățătorul simte milă deoarece mulțimile „erau ca oile care nu au păstor” (Mc 6,34). Isus este, de fapt, bunul păstor care își hrănește poporul așa cum a făcut și profetul Elizeu (2Rg 4,1-7.42-44) și Moise în deșert (Ex 16; Num 11).

În Euharistie, Dumnezeul nostru a demonstrat cea mai profundă formă de iubire, răsturnând toate criteriile de dominație care stau prea des la baza relațiilor între oameni și afirmând în mod radical criteriul slujirii: „Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toți și slujitorul tuturor” (Mc 9,35). De ce să nu ne implicăm, în calitate de comunități diecezane și parohiale, pentru a înfrunta împreună, cu sârguință frățească, una dintre numeroasele forme de sărăcie din lumea noastră? Mă gândesc aici la drama foamei care chinuie sute de milioane de ființe umane, mă gândesc la bolile care biciuie țările în curs de dezvoltare, la singurătatea bătrânilor, la problemele șomerilor, la cele îndurate de imigranți. Acestea sunt diferite forme de drame care marchează – deși într-o măsură diferită – chiar și regiunile cele mai bogate. Nu putem să ne amăgim: prin iubirea reciprocă și mai ales prin promptitudinea disponibilității față de cel care este în nevoie vom fi recunoscuți ca adevărați discipoli ai lui Cristos (cf In 13,35; Mt 25,31-46). Acesta este criteriul care va indica autenticitatea celebrărilor noastre euharistice (cf. Ioan Paul al II-lea, Mane Nobiscum Domine, 28).

Versiunile text şi pdf ale acestei lectio divina pot fi descărcate de aici: Lectio divina (Anul A).