Tema a XXXI-a bis: „Duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu!” – propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul de peste an – prezintă vizita Mariei la verișoara sa Elisabeta  (Lc 1,39-56).
Mariana Sofronie | 07 august 2018

 

După cele două „vizite” ale îngerului la Zaharia şi Maria, evanghelia relatează vizita Mariei la Elisabeta: Maria nu poate păstra doar pentru ea evenimentele unice pe care le trăia, ci le împărtășește cu Elisabeta.

Maria şi Elisabeta au înțeles imediat situațiile în care se aflau: verișoara aflată la o vârstă înaintată a înțeles că se afla în fața unei lucrări dumnezeiești ce umpluse de har sufletul tinerei mame: a încurajat-o pe Maria şi a considerat că ea este asemenea chivotului sfânt. Maria poartă prezența Domnului în sânul ei ‒ un fapt extraordinar ce nu era ușor de înțeles. Primirea, înţelegerea şi interpretarea Elisabetei i-au dat curaj şi libertate interioară Mariei, iar acest fapt a făcut ca Maria să se simtă înțeleasă, ajutată şi încurajată să persevereze în credința față de Cuvânt.

Mariei și Elisabetei le-a fost dăruită maternitatea într-un mod extraordinar. Acest fapt a provocat în ambele femei atât un sentiment de neliniște interioară, cât şi căutarea unei modalități cu ajutorul căreia să gestioneze noua experiență din viața lor. Despre Elisabeta se spune că „s-a ascuns timp de cinci luni” (Lc 1,24). Depășirea sentimentului de „rușine” i-a cerut un anumit timp şi din cauza incertitudinii şi a temerii de a nu fi victima unei înșelări. Maria, la rândul ei, era foarte tânără şi se simțea implicată într-un plan prea mare pentru ea. Mult timp se va spune despre ea că „medita” (adică încerca să înțeleagă sensul) asupra celor întâmplate (cf. Lc 2,19.51).

Este evident că Maria are o concepție clară despre Dumnezeu şi o experiență bogată şi instructivă. Ea recunoaște „realitatea lui transcendentă”: el este „Domn”, „Dumnezeu”, „Cel Atotputernic”, „Sfințenie”, „Fidelitate”, „Amintire”. De asemenea, Maria dă mărturie despre „prezența activă” a lui Dumnezeu în „istoria ei” personală: primele versete afirmă acest lucru în mod clar. Este proclamată cu putere şi „prezența activă” a lui Dumnezeu în „istoria tuturor”: el răstoarnă anumite situații şi depășește criteriile umane de evaluare; este îndurător şi își amintește de promisiunile făcute. Nu este un Dumnezeu îndepărtat ce locuiește doar în înălțimile cerului, nici un Dumnezeu care acționează doar pentru binele meu şi doar în slujba mea. Dumnezeu este prezent şi activ în istoria tuturor oamenilor. Cine îi respectă voința este privit cu bunăvoință şi îndurare.