„Acesta este Fiul lui Dumnezeu” este a treia temă propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul Adventului (Anul B). Textul prezintă o introducere istorică despre „mărturia” lui Ioan Botezătorul asupra Cuvântului (In 1,19-34).

Mihai Roca  |  11 decembrie 2020


 

Primul capitol din Evanghelia după Ioan pune bazele activității istorice a lui Isus, relatând mai ales apariția sa în mijlocul poporului şi formarea primului nucleu de apostoli. Din atâtea titluri atribuite lui Isus în acest capitol (cel puțin douăzeci), putem înțelege varietatea predicării kerigmatice şi intenția de a lărgi cât mai mult posibil orizonturile credinței, deoarece misterul nu poate fi redus la schemele omenești.

Evanghelistul Ioan nu amintește nimic despre copilăria lui Isus, despre care, însă, ne oferă informații detaliate Luca şi Matei, texte liturgice proclamate în perioada Crăciunului. Se știe că Ioan scrie probabil după 60 de ani de la petrecerea faptelor, prin urmare cunoștea bine cum aveau să se sfârșească lucrurile. Din această perspectivă interpretează evenimentele „cu înțelepciunea de după”, folosindu-se de anumite terminologii ce presupun o lungă meditare şi contemplare, cu ajutorul cărora a selecționat şi reinterpretat ceea ce trăise în timpul uceniciei, la școala lui Isus.

Pentru a patra Evanghelie, Ioan Botezătorul este un precursor prin mărturia sa sinceră şi fermă, şi nu printr-o predicare acuzatoare; doar în această evanghelie fiind relatat acest interogatoriu exigent. Acest procedeu este întâlnit în mod clar în cele 15 versete ce nu au o expunere liniară, ci una încrucișată, cu pauze narative şi chiar cu repetiții evidente.

Cine ești? Ce spui despre tine însuți? Aceste două întrebări sunt neutre doar în aparență: cei trimiși de iudei vor să știe până la ce punct este Ioan inițiatorul unei mișcări independente ce ar putea scăpa de sub control. În același timp, oferă și ocazia clarificării identității lui Ioan Botezătorul: prin afirmațiile sale, Ioan arată că nu vrea să întemeieze un curent nou, cu discipoli proprii, nici că a pierdut simțul realității. El este doar un glas ce strigă.

Mărturia dată de Ioan pare a fi mai mult o retragere şi o lăsare de spațiu, și mai puțin o proclamare sau o impunere de valori și de structuri. Ioan dă mărturie despre un Dumnezeu care nu judecă, nici nu condamnă, dar care stă printre oameni și surprinde prin apropierea şi conviețuirea deschisă şi disponibilă la dialog.

 

Versiunile text şi pdf pot fi descărcate de aici: Lectio divina (Anul B).