Publicarea catehismelor scrise de pr. Gheorghe Ciuraru (1973) și de pr. Ioan Ciuraru (1978) și traducerea din limba italiană a catehismului pentru adulți de către fratele Ioan Balan  (1985) exprimă curajul acestor trei cateheți moldoveni și zelul lor de a transmite credința în forme catehetice și biblice actualizate timpului lor.

Mihai Roca |  24 octombrie 2019


 

Anul 1950 deschidea o perioadă de timp în care viața bisericească din Moldova era dirijată de către locțiitori de episcopi (ordinarii substituți). După primii doi preoți care au avut această calitate (Gheorghe Peț și Wilhelm Clofanda), a urmat pr. Petru Pleșca (1951-1977), în calitate de preot ordinarius substitut (din 27 aprilie 1951) și de episcop (din 16 decembrie 1965).

În timpul păstoririi preotului și episcopului Pleșca s-au evidențiat mari realizări în domeniul educativ, pastoral și catehetic. Redobândirea edificiului fostului Seminar Diecezan, care a devenit Institutul Teologic Romano-Catolic și Școala Romano-Catolică de Cantori, Secția română, Iași, este poate cea mai importantă realizare. În perioada 1956-1984, au fost sfințiți aici 114 preoți pentru Dieceza de Iași și 31 pentru Arhiepiscopia de București.

Începând cu anul 1973, o a doua mare reușită a episcopului Pleșca va consta în trimiterea a nouă preoți la studii de specializare în universitățile pontificale din Roma, pentru a deveni apoi cadre didactice de bază la Seminarul din Iași (cf. Dumea, 2006, pp. 315-316).

Anul 1973 marchează un succes editorial: s-a retipărit Istoria Sacră a Vechiului și Noului Testament prelucrată de Dr. J. Schuster – G. Mey, la Editura PUG din Roma, cu imagini alb-negru, 4 hărți bilice și 363 pagini. Această ediție a fost revizuită și editată de Petru Cadaru, preot aflat în exil la Roma, după traducerea cărții Istoria Biblică (Sacră), tradusă de pr. Benvenut Viener și publicată de episcopul Mihai Robu în anul 1937.

În această perioadă foarte dificilă, în care totul era controlat și cenzurat de sistemul comunist, au văzut lumina tiparului cărțile de folosit în pastorație. În condiții de nedescris și de mare risc, s-au tipărit Liturghierului roman, textele necesare pentru introducerea reformei liturgice, predici catehetice și următoarelor patru catehisme:

  1. Învățătura creștinească. Rugăciuni și cântece, München, 1950: acest catehism este o ediție revizuită a celei de-a XV-a ediții reaprobată de episcopul Robu la 4 noiembrie 1940. Catehismul din anul 1950 va fi republicat la Editura PUG din Roma, în anii 1969 și 1982. Ultima ediție a fost revăzută de pr. Petru Cadaru.
  2. Catehismul Romano Catolic. Explicarea și ilustrarea tuturor întrebărilor din Micul Catehism, Volumul I, 476 pagini și Vol II, 414 pagini; a fost scris de Gheorghe Ciuraru și tipărit la mașina de multiplicat în anul 1973.
  3. Catehismul explicat. Credinţa şi viaţa creştină, București, Editura Arhiepiscopia Romano – Catolică București, 423 pagini și 86 imagini, tipărit de Ioan Ciuraru în anul 1978.
  4. Catehismul Romano-Catolic: este o prelucrare a catehismului din anul 1950, revizuit de Ioan Ciuraru și publicat în mai multe ediții în anii ’90, la atelierul din Buzău.

În istoria catehismelor folosite în Dieceza de Iași, Catehismul Romano Catolic (1973) redactat de pr. Gheorghe Ciuraru  poate fi considerat prima încercare de a face trecerea de la modelul clasic întrebare – răspuns la cateheza propriu-zisă.

Catehismul din 1973  reprezintă prima adaptare a micului catehism la noua situație pastorală, mai exact la reforma  promovată de Conciliul Vatican al II-lea. După prezentarea întrebării și a răspunsului – după modelul catehismului mic – explicația dată într-un limbaj direct și colocvial abundă de texte biblice, iar uneori face referință la texte din istoria Bisericii. După unele răspunsuri, se găsesc explicații despre noua reformă introdusă de Conciliul Vatican al II-lea (de exemplu, celebrarea Liturghiei) și se fac conexiuni cu fapte din experiența zilnică.

Pentru prima dată în istoria recentă a micului catehism folosit în Moldova nu au mai fost folosite istorioarele și pildele cu aspect moralizator și didactic. Din nefericire, acest catehism va inversa partea a doua cu partea a treia din structura clasică (va prezenta poruncile înaintea sacramentelor), iar această noutate va fi preluată și de catehismul mic, încă în folosință.

Catehismul explicat (1978) al pr. Ioan Ciuraru va marca răspândirea și folosirea în parohii a noului model de prezentare a doctrinei creștine: cateheza. Pentru acea perioadă, catehismul introducea noutăți fără precedent în spațiul moldav: renunțarea totală la întrebare-răspuns și la istorioarele și pildele cu aspect moralizator, didactic, și folosirea unui expuneri magistrale însoțite de imagini, de texte biblice și patristice de referințe din istoria mântuirii și din istoria Bisericii, de trimiteri la documentele Magisteriului Bisericii sau la dicționare enciclopedice  (de exemplu, la p. 249 este citat Dicționarul enciclopedic din anul 1972; la p. 253, se face trimitere la discursul radiofonic al papei Pius al XII-lea).

Catehismul din anul 1978 va relua distribuția clasică a conținutului (Crez, sacramente, porunci, rugăciune) și va introduce o distribuție cu totul nouă, în două părți, precedate de o amplă introducere despre prezentarea  „Cuvântul Domnului” în Vechiul Testament și în Noul Testament.

La nivel local, intuițiile catehetice și spiritul inovator al pr. Ioan Ciuraru, dar și menținerea unei prezentări organice și sistematice a doctrinei creștine aveau să înscrie Catehismul explicat în linia urmată de marile documente ale Magisteriului Bisericii despre cateheză în timpul nostru: Exortația apostolică Catechesi tradendae (16 octombrie 1979) și Catehismul Bisericii Catolice (11 octombrie 1992).

Noile tendințe kerigmatice și antropologice au fost introduse în cateheza locală nu numai prin catehismele din anul 1973 și din anul 1978,  dar și prin folosirea cărților de predici catehetice (traduse în special din ungurește sau italiană).

În anii ’70 exista o largă răspândire a cărților de predici catehetice bătute la mașina de scris. Dintre cărțile lui Toth Tihomer (1889-1939), s-au bucurat de o largă răspândire în special  Patimile Domnului (164 pagini) și Colecția de predici catehetice: Crezul. Virtutea credinței. Virtutea speranței. Virtutea iubirii, vol. I (300 pagini); Decalogul. Poruncile Bisericii, vol. II (301 pagini); Sacramentele. Păcatele capitale, vol. III (305 pagini); Sărbătorile. Predici pentru misiuni. Rugăciunea Tatăl nostru. Predici de Advent, vol. IV (309 pagini).

La 21 februarie 1978, Sfântul Scaun l-a numit pe pr. Petru Gherghel administrator apostolic, iar papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop de Iaşi la 14 martie 1990. De păstorirea sa atentă, notează pr. Emil Dumea (2006, pp. 317-318), se leagă multe realizări importante la nivel pastoral și catehetic. Între aceste realizări se află ridicarea clădirii noi a Institutului Teologic din Iași, trimiterea mai multor preoți pentru specializare în studii teologice la universitățile pontificale din Roma și prezența sa activă la toate problemele diecezane.

Statistica din anul 1984 arată că în Dieceza de Iași existau 84 de parohii și 119 filiale, repartizate în protopopiatele de Iași și de Bacău, cu un număr total de 61.789 familii și 242.407 de credincioși.

Duritatea politică a regimului comunist a limitat activitățile religioase reducându-le la minim, mai ales în cadrul strict al bisericii. Acest fapt a făcut ca păstorirea episcopului Petru Gherghel și a tuturor preoților să fie destul de anevoioase, iar transmiterea credinței prin cateheză și inițierea creștină să se adapteze, în mare parte, la predicile catehetice, la misiuni populare sau la învățarea catehismului. Un rol însemnat l-au avut predicile tematice în timpurile forte ale anului liturgic, în Advent și în Postul Mare, dar și în lunile dedicate devoțiunilor mariane, luna mai și luna octombrie. De asemenea, sărbătorile patronale, hramurile și pelerinajele, în special cel de la sanctuarul de la Cacica (Suceava) și Barați (Bacău), au oferit credincioșilor posibilitatea de a-și mărturisi public credința.

Printre inițiativele din domeniul catehetic se remarcă răspândirea catehismului pentru adulți: „Doamne, la cine vom merge?”, editat în anul 1981 de Comisia Episcopală pentru Doctrina Creștină, Cateheza și viața, din cadrul Conferinței Episcopale Italiene și tradus în românește de fratele Ioan Balan, la 11 mai 1985.

Acest catehism destinat adulților, ce cuprindea nu mai puțin de 589 pagini scrise la mașina de scris, reflectă pasiunea pentru evanghelizare și pentru a avea credincioși maturi, dispuși să-și mărturisească credința creștină în mediul cultural și social în care trăiau. În acest sens, sunt de remarcat două aspecte: motivația care a condus la traducerea acestui catehism și structura sa inovatoare.

Catehismul pentru adulți își propunea să retransmită conținutul credinței în forma sa mereu veche și nouă, să facă referință la darul și la autorevelarea lui Dumnezeu prin „fapte și cuvinte” (DV, nr. 2), în contextul cultural și social actual. O componentă de bază a acestui catehism o forma atât misiunea de a transmite mesajul de credință și de a-l primi, cât și curajul de a-l mărturisi și de a-l exprima în contextul ateu comunist al anilor ’70.

Catehismul pentru adulți tradus de fratele Ioan Balan exprima totodată efortul de a transmite conținutul de credință în categoriile teologice și biblice ale timpului, categorii total detașate de schema clasică întrebare-răspuns. Schema în trei părți a catehismului, de tip patristic, exprimă în mod incontestabil trei elemente în care se pornește de la Dumnezeul Întreit și se ajunge tot la Dumnezeu: se prezintă faptele și misterul lui Isus Cristos, se continuă cu acțiunea Duhului Sfânt în viața Bisericii și se ajunge în cele din urmă la viața de zi cu zi a creștinilor, privită și analizată din perspectiva idealului lor de credință în Dumnezeu.

Împreună cu cele două catehisme din anii ’70 – scrise de pr. Gheorghe Ciuraru (1973) și de pr. Ioan Ciuraru (1978) – catehismul tradus de fratele Bălan Ioan (1985) a contribuit semnificativ la educarea credinței credincioșilor adulți și la pregătirea mediului cultural și bisericesc pentru primirea și folosirea renumitului Catehism al Bisericii Catolice (editat în anul 1993). Curajul acestor trei cateheți moldoveni și zelul lor de a transmite credința în forme teologice și biblice actualizate timpului lor erau, de fapt, răspunsuri concrete la noile perspective pastorale promovate de Conciliul Vatican al II-lea.

Rezumând, putem spune că aceste trei catehisme pentru adulți, prin limbajul nou, adaptat provocărilor din a doua jumătate a secolului al XX-lea, explicitau acțiunea mântuitoare a Sfintei Treimi în viața Bisericii și făceau legătura între transmiterea credinței și modul de a trăi, gândi și simți a omului modern.