În funcție de ceea își propune să transmită şi de efectul pe care dorește să-l obțină asupra interlocutorului, acțiunea catehetică folosește unul sau altul dintre nivelurile de limbaj faptic, principial sau existențial.

Mihai Roca |  3 decembrie 2019


 

Limbajul este un mijloc de comunicare prin care un „eu” poate să existe pentru un „tu” şi să formeze împreună un „noi”. Practic, ne permite să conversăm și să fim împreună în spațiul existenței umane.  Odile Dubuisson afirmă că termenul limbaj desemnează „tot ceea ce noi spunem sau scriem, este un ansamblu de cuvinte organizate în fraze ce poate fi înregistrat, iar apoi analizat și descoperit prin scris” (1982, p. 40).

În funcție de relația subiect-obiect putem comunica același lucru prin trei niveluri de limbaj: faptic, principial şi existenţial.

Nivelul faptic este impersonal: subiectul este eclipsat de obiect. Secvențele evenimentelor se derulează în mod obiectiv și impersonal, alegând, descriind şi clasificând faptele ca într-un documentar.

Nivelul principial este dialogal, etic și universal: se adresează inteligenței care lansează ideea între subiect şi obiect. Folosind sinteza și abstractizarea, trece peste limitele timpului şi ale spațiului și se exprimă prin generalități, norme și principii.

Nivel existenţial este mai complex şi mai greu de delimitat: există atâtea relații subiect-obiect câte obiecte sunt.  Implicând dorința de a trăi şi oferind răspunsuri la marile întrebări ale ființei umane, este definit ca un limbaj al comuniunii, al mărturisirii şi al istoriei personale. La acest nivel, conștiința interpretativă a subiectului descrie obiectul situat la un moment dat în timp şi spațiu (Dubuisson, 1982, p. 41-124).

În funcție de ceea își propune să transmită şi de efectul pe care dorește să-l obțină asupra interlocutorului, acțiunea catehetică folosește unul sau altul dintre aceste trei niveluri de limbaj. Odile Dubuisson susține că orice experiență poate fi exprimată în trei moduri diferite. Să luăm ca exemplu următorul caz:

  • În timpul recreației, Cristina, Ioana şi Ana sar coarda. Cristina şi Ioana țin coarda, în timp ce Ana sare (limbaj faptic).
  • Cristina, Ioana, Ana, voi trebuie să săriți coarda. Cristina, dă-i capătul celălalt al corzii Ioanei, iar Ana să sară coarda (limbaj principial).
  • Vii şi tu, Ana? Noi sărim coarda!
    Nu am chef! Îmi place mai mult să mă joc cu mingea.
    Hai, vino! Dacă vii, tu ești cea care va sări prima” (limbaj existenţial).

Preocupată în mod deosebit de aprofundarea relației dintre viață şi credinţă, Odile Dubuisson a aplicat folosirea acestor trei niveluri de limbaj în cadrul unui model teoretic de realizare a acțiunii catehetice (1982, 32-38). Modelul este structurat ca o piramidă în trepte. La bază se află faptele și evenimentele din viața de zi cu zi. La mijloc sunt întrebările existențiale despre viață-moarte, iubire-ură, fericire-nefericire. Iar în partea de sus a piramidei se află atitudinea de credință, mărturisirea de credință și tezaurul credinței. Expunerea credinței prin cateheză se realizează prin articularea conținuturilor tematice de la aceste trei niveluri ale piramidei și este evidențiată în trei relații specifice intervenției catehetului.

În prima relație, catehetul poate să descrie din exterior, să transmită informații religioase sau date din viața de zi cu zi ce fac parte din patrimoniul cultural universal (limbajul faptic).

În a doua relație, cu ajutorul sintezei și al abstractizării, catehetul poate să prezinte şi să explice în mod clar, coerent şi concis „tezaurul credinței” (traditio fidei), permițând astfel atât actualizarea informațiilor despre credință în cadrul vieții de zi cu zi, cât și continuarea reflecției în contextul actual (limbajul principial)

În cea de-a treia relație, folosind mărturia şi angajamentul, catehetul poate să se implice personal în acțiunea catehetică prin motivația de a trăi ca bun creștin și prin mărturisirea credinței în evenimentul Isus Cristos (limbajul existenţial).

Făcând legătura între teorie şi practică, Odile Dubuisson a arătat unde se situează originalitatea catehezei, cum sunt articulate cele trei niveluri de limbaj în cadrul unei cateheze şi modul în care limbajul poate stabili o trecere de la viață la credinţă, de la faptele cotidiene la mărturisirea de credinţă.

Este important de observat că nivelul de limbaj ales pentru o cateheză este menținut de la un capăt la altul, altfel discursul ar deveni de neînțeles.  În cadrul aceleași cateheze, după ce a ales tipul de relație subiect-obiect, catehetul folosește nivelul de limbaj ce îi corespunde şi îl menține până la sfârșit. Pe parcursul catehezei, el poate să introducă un alt conținut ce necesită folosirea unui alt nivel de limbaj, dar făcând aceasta îl adaptează stilului ales inițial. De notat este că deși poate alege între cele trei nive­luri menționate, limbajul existenţial rămâne limbajul privilegiat al catehezei.

Cateheza are o unitate care ține de coerența structurii sale, iar conținutul său este strâns legat de limbaj. În acest sens, observând importanța folosirii limbajului, Directoriul General pentru Cateheză (2001, nr. 208) ține să afirme: „Inculturarea credinței este o problemă de limbaj. Este de datoria catehezei să respecte şi să valorifice limbajul propriu al mesajului, în primul rând mesajul biblic, dar şi limbajul istoric şi tradițional al Bisericii (Crezul, liturgia) precum şi limbajul doctrinar (formulări dogmatice)”.

 

Surse

Dubuisson, Odile, 1982, L’acte catéchétique: son but, sa pratique, Centurion, Paris.
Congregaţia pentru Cler, 2001, Directoriul General pentru Cateheză,  ARCB, Bucureşti.