În cea mai importantă lucrare a sa: La catéchèse dans le champ de la communication, Andrè Fossion propune o articulare armonioasă între expunerea credinței, exprimarea experiențelor din viața zilnică și întâlnirea dintre tezaurul credinței și cei catehizați.

Mihai Roca |  22 noiembrie 2019


 

Pornind de la structura de bază învățător-catehet, elev-catehizat, cunoștințe-exprimări religioase, André Fossion prezintă trei modele de acțiune didactică în cateheză, denumindu-le generic cu trei verbe: a expune, a anima şi a forma.

 

– Expunere

Primul model de cateheză este bazat pe expunere și cuprinde, de fapt, învățământul magistral. Așa cum îi indică şi sensul etimologic, este centrat pe învățător și cunoștințele transmise de acesta. Învățătorul este „cel care știe”, care transmite cunoștințele şi care se prezintă ca actorul principal în constituirea şi transmiterea cunoștințelor. Activitatea elevului constă în însușirea cunoștințelor așa cum îi sunt definite, organizate şi prezentate de învățător.

Printre metodele didactice folosite în acest model se află cursul magistral, conferința, învățământul programat. Pentru a-şi atinge scopul, cateheza trebuie să apeleze la acest model cel puțin parțial, din motive care țin de natura revelației şi a comunicării credinței.

Sfântul Paul spune: „Credința vine din predicare” (Romani 10, 17). Credința nu ar putea să se nască dintr-o experiență strict individuală. Credința are nevoie de o atitudine de ascultare.

André Fossion (1990, p. 427) susține că acest model de cateheză este eficient prin articularea următoarelor trei aspecte importante:

  1. realizarea unei distincții clare între  acțiunea de expunere şi cea de impunere, prin adoptarea unei poziții de slujire și de mărturie, nu de dominare, manipulare sau condiționare;
  2. prezentarea sistemică a afirmațiilor fundamentale despre credință, dar şi menționarea aspectelor și a noutăților prezente în viața creștinilor de astăzi;
  3. menținerea unui echilibru între prezentarea cunoștințelor şi a modului în care acestea se structurează, se justifică, sunt însușite şi aplicate în domeniul acțiunii creștine.

Ca inițiere și educare a credinței, orice formă de cateheză solicită în mod necesar o expunere a credinței așa cum a fost primită şi trăită în Biserică. Și desigur, comunitatea eclezială este aceea care interpretează şi garantează acum autenticitatea credinței.

 

– Animare

În modelul de cateheză bazat pe animare, formatorul renunță la comunicarea unor cunoștințe bine structurate şi nu se mai prezintă ca unicul deținător autorizat al acestora. Rolul său este de a ghida persoanele şi de a facilita organizarea grupurilor în formare folosind propriile experiențe şi resurse.  În acest caz, catehistul este numit deseori animator. El ajută grupul să-și asume gestionarea formării spirituale şi să-și dobândească în mod autonom noi cunoștințe şi atitudini de credință.

Prezența acestui model în cateheză este justificată de valorizarea alegerilor celor implicați, de bogăția experiențelor de viață şi de acțiunea Duhului Sfânt în fiecare persoană. Sfântul Paul spune: „Fiecăruia dintre noi i s-a dat harul după măsura darului lui Cristos” (Efeseni 4, 7). Iar apostolul Iona subliniază: „În ce vă privește, rămâne în voi ungerea pe care ați primit-o de la el şi nu aveți nevoie ca să vă învețe cineva” (1Ioan 2, 27). În acest caz, catehistul este numit deseori animator: cel care animă, însuflețește grupul.

Acțiunea catehetică de animare constă în exprimarea experiențelor de viață şi de credinţă la nivel individual și de grup. Desigur, întâlnirea cu revelația lui Dumnezeu, ascultarea cuvântului divin şi prezența activă a Duhului Sfânt sunt deja incluse în orice experiență, profană și de credință, a celor catehizați.

Este important de subliniat faptul că animarea valorifică dimensiunea alterității prin folosirea sistematică a dialogului, a întrebărilor şi a confruntării experiențelor. Acest model de cateheză este tot mai mult preferat în rândul tinerilor.

 

– Formare

Formarea îi pune pe catehizați în fața cunoștințelor ce sunt necunoscute cel puțin în parte. Particularitatea acestui model de cateheză este ajutorul oferit în descoperirea și cunoașterea interactivă. O caracteristică a acestui model este însușirea activă a cunoștințelor şi a atitudinilor de credință. Formarea este centrată pe activitatea celui catehizat şi are cel puțin trei caracteristici: motivația, folosirea mijloacelor şi elaborarea cunoștințelor (Fossion, 1990, p. 439).

Alegerea unei cateheze bazate pe formare se justifică prin faptul că favorizează întâlnirea dintre tezaurul credinței și subiectul care îl primește şi îl aprofundează.

În logica alianței şi a conversației neîntrerupte între Dumnezeu şi Biserica sa, cateheza bazată pe formare promovează o exprimare dinamică între traditio şi redditio, între inițiativa cuvântului lui Dumnezeu şi răspunsul comunității religioase, între darul revelației divine şi comunicarea activă a acestui dar către catehizați.

Geffré Claude (1985, p. 69, 72) susține că, așa cum nu există revelație care să nu includă răspunsul omului, la fel nu există transmitere a credinței fără o reinterpretarea creatoare a mesajului creștin, fără o apropriere a acestuia din partea subiectului care crede şi fără o primire activă din partea Bisericii.

 

Surse

Fossion, André, 1990, La catéchèse dans le champ de la communication, Cerf, Paris.

Geffré, Claude, 1985, „La révélation comme histoire: Enjeux théologiques pour la catéchèse”, în: Catéchèse, nr. 100-101.