În Lectio Divina, rugăciunea este un răspuns solicitat de un Cuvânt adresat nouă de Dumnezeu, un mod de a-i răspunde lui Dumnezeu care a vorbit, restituindu-i Cuvântul încărcat cu problemele noastre, cu eşecurile noastre, cu aspiraţiile noastre, cu bucuriile noastre. Fără faza de evaluare şi de verificare, Cuvântul riscă să rămână neîncarnat, aproape o idee abstractă.

 

DISCERNĂMÂNTUL
Cuvântul aruncă lumină nu numai asupra misterului fidelității şi harului lui Dumnezeu (Ps 88), ci şi asupra situaţiei noastre concrete: sunt prezentate în antiteză contradicţiile noastre în faţa exigenţelor sale. De asemenea, sunt semnalate parcursuri practice, convertiri necesare, scheme de valori de asumat şi de împărtăşit.

În concreteţea istoriei, Cuvântul revelează fie planurile lui Dumnezeu pentru umanitate, fie reflexiile înţelepciunii lui Dumnezeu care se întâlnesc deja în viaţa poporului şi le duce la plinătate şi adevăr. Fără această fază de evaluare şi de verificare, Cuvântul riscă să rămână neîncarnat, aproape o idee abstractă. Şi însăşi Lectio Divina n-ar mai implica viaţa. Fereastra deschisă asupra drumului şi asupra oraşului vrea să ajute la „contextualizarea” Cuvântului în propria istorie.

 

RUGĂCIUNEA
Lectura credincioasă şi reflexivă devine încet-încet o lectură care iubeşte şi se roagă, cum spunea Tereza de Avila. Rugăciunea este un răspuns solicitat de un Cuvânt adresat nouă de Dumnezeu. El este cel care a luat iniţiativa de a ne vorbi, „pentru că el ne-a iubit mai întâi” (1In 4,10.19). Noi suntem înainte de toate ascultători ai Cuvântului, convocaţi de Cuvânt. Apoi vine răspunsul nostru făcut din rugăciune, din iubire, din ascultare. El este un colocviu cu Dumnezeu, care deţine iniţiativa şi care aşteaptă de la noi un răspuns.

În rugăciune este vorba de a-i răspunde lui Dumnezeu care a vorbit, restituindu-i Cuvântul încărcat cu problemele noastre, cu eşecurile noastre, cu aspiraţiile noastre, cu bucuriile noastre. În acest Cuvânt, căruia îi sunt adresate rugăciunile,  se află toată viaţa noastră, care încearcă să devină Cuvânt, literă scrisă pe carne vie (cf. 2Cor 3,3).

Ne putem ruga preluând câteva cuvânte din textul citit şi repetându-l aproape ca o litanie. Cuvântul ce este invocat transformă viaţa noastră, o face să devină vestire a dreptăţii lui Dumnezeu, icoană a iubirii lui Dumnezeu care mântuieşte. Acest „a se ruga” poate asuma diferite forme, în funcţie de necesităţile pe care fiecare le percepe înlăuntrul său: poate să fie căinţă, laudă, implorare, mijlocire, strigăt, mulţumire. Cădelniţa fumegândă aminteşte că „rugăciunea se înalţă la Dumnezeu ca tămâia frumos mirositoare” (cf. Ps 141,2).

 

Sursa: Secondin, Bruno (2008), Lectio DivinaCum poate deveni lectura în credinţă şi în rugăciune, Roma: Edizioni Carmelitane; www.lectiodivina.it.