Episcopii catolici îi îndeamnă pe preoții și credincioșii catolici din România și pe toți oamenii de bunăvoință să participe la referendumul stabilit în zilele de 6-7 octombrie 20-18.


În adunarea de la Șumuleu Ciuc din 18-20 septembrie 2018, episcopii romano-catolici și greco-catolici din România au reafirmat susținerea lor pentru proiectul de modificare a Constituției României.

În prezența nunțiului apostolic în România, Mons. Miguel Maury Buendía, distinșii prelați au considerat necesar să transmită un îndemn public prin care salută „plini de speranță  decizia de declanșare a Referendumului ce va avea loc în zilele de 6 și 7 octombrie 2018” și îndeamnă la „susținerea modificării articolului 48 din Constituție prin prezența la vot în ziua Referendumului”.

Episcopii de ambele rituri ale Bisericii Catolice de ambele rituri din România:

– au menționat că inițiativa demarată încă din anul 2015 de Coaliția pentru familie își propune să înlăture orice echivoc cu privire la termenul „soți”;
– au precizat că „numai unirea liber consimțită între un bărbat și o femeie se poate constitui în căsătorie”;
– au reafirmat cu tărie faptul că înlocuirea  formulării actuale a articolului 48, aliniatul 1, din Constituție este în deplin acord cu învățătura evangheliei, este în spiritul tradiției neamului românesc și este o inițiativă venită din partea laicatului și a unui mare număr de cetățeni.

Îndemnul episcopilor catolici se înscrie pe linia promovată de papa Francisc în documentul „Amoris Letitia”, în care suveranul pontif încurajează atât la apărarea și promovarea căsătoriei între un bărbat și o femeie ca temei al familiei naturale, cât și la asumarea riscului de a contrazice sensibilitatea actuală ori curentele de gândire la modă (cf. Amoris Letitia, nr. 35).

Sursa: www.ercis.ro (30.09.2018)