Termenul „inițiere” vine din latinescul in-eo, care înseamnă „a intra”, „a merge înăuntru”. Raportat la procesul catehetic, acest termen precizează calea de acces spre viața creștină.

de Mihai Roca | 22 martie 2018

 

Sacramentele inițierii creștine fac referință directă la contextul mântuitor al lui Isus Cristos. Iar în acest context, dacă pe de o parte se află acțiunea inefabilă a Preasfintei Treimi, de cealaltă parte se află comunitatea creștină, în a cărei istorie se actualizează și se împlinește acțiunea harului.

Catehismul Bisericii Catolice afirmă că sacramentele inițierii Botezul, Mirul și Euharistia sunt temeliile oricărei vieți creștine și mijloacele prin care oamenii participă la natura divină dăruită prin harul lui Cristos (1993, nr. 1212).

Descrierea teologică actuală a sacramentelor inițierii creștine se referă la acțiunea Bisericii prin care este actualizată opera mântuitoare a Preasfintei Treimi: introducerea celui credincios în misterul pascal al lui Isus Cristos. Pentru acțiunea catehetică este important de reținut faptul că Biserica este doar un instrument al acțiunii harice în îndeplinirea inițierii creștine.

Din punct de vedere etimologic, termenul „inițiere” vine din latinescul in-eo, care înseamnă „a intra”, „a merge înăuntru”. Raportat la procesul catehetic, acest termen precizează calea de acces spre viața creștină, mai exact, modalitatea prin care omul devine creștin. Este vorba de o perioadă de timp în care, ascultând cuvântul lui Dumnezeu, celebrând sacramentele și practicând caritatea fraternă, el devine copil al lui Dumnezeu și membru al Bisericii. Practic, în timpul inițierii, învață cum să trăiască credința ca adevărat creștin.

Deși inițierea creștină este gratuită și benevolă, ea presupune credința, necesită aportul credinței și participă la creșterea credinciosului. Astfel, credința este și condiție sine qua non pentru primirea darului divin, și rodul acestui dar. Folosirea expresiei „sacramentul credinței”, cu referire la Botez, exprimă raportul teologic dintre dar și credință. Analizând această relație complexă, Luciano Meddi scrie:

„Dacă noțiunea de dar este interpretată în cadrul categoriei teologice mai extinse a voinței mântuitoare a lui Dumnezeu care acționează în mod sacramental, atunci credința presupune darul inițierii creștine (transformarea-promovarea radicală a omului). Însă, dacă credința este înțeleasă ca o cunoaștere conștientă a semnificației mântuitoare a ritului și ca o manifestare a adeziunii interioare, atunci inițierea creștină presupune credința credinciosului. Astfel, pe de o parte este exclusă posibilitatea unei auto-răscumpărări, iar pe de altă parte este îndepărtată ispita de a considera inițierea creștină ca ceva care aparține substanțial ființei umane” (2010, p. 10).

Dimensiunea personală a credinței cunoașterea și adeziunea se realizează, așadar, prin acceptarea și celebrarea ritului inițierii. Așa cum consemnează istoria catehezei, dimensiunea personală era o constantă de bază a catehumenatului antic, exprimată în dinamica dintre primirea neofitului, aprofundarea tezaurului credinței și descoperirea sensului credinței. De-a lungul secolelor, acest dinamism va intra într-un con de umbră din cauza „socializării religioase” spontane, dar va fi apoi repus în lumină prin noua reformă a catehezei din secolul al XX-lea.

Separarea celor trei sacramente ale inițierii creștine survenită odată cu generalizarea Botezului copiilor în secolele IV și V a redus semnificația acestora numai la aspectul mântuitor, fapt care s-a perpetuat până nu de mult.

După anii ’60, teologia sacramentală a redefinit scopurile inițierii creștine și a susținut importanța participării la misiunea comunității ecleziale a credincioșilor răscumpărați și reînnoiți de puterea Duhului Sfânt. S-a reiterat astfel faptul că împlinirea acestei misiuni este posibilă în special datorită Euharistiei, înțeleasă ca participare la opera răscumpărătoare a lui Isus Cristos, și s-a reafirmat aspectul antropologic al inițierii creștine.

 

Inițierea creștină
Cuprinde itinerarii catehetice pentru copii, tineri și adulți. În cazul adulților care se convertesc la creștinism, există mai întâi un timp de evanghelizare și de formare la sfârșitul căruia, de obicei în Vigilia Pascală, se administrează cele trei sacramente ale inițierii creștine (Botezul, Euharistia și Mirul).
În practica pastorală din Dieceza de Iași există doar inițierea creștină a copiilor care au primit deja Botezul,  adică o completare a inițierii prin primirea sacramentelor Pocăinței, Euharistiei și Mirului.

Meddi, Luciano, 2010, „Iniziazione cristiana”, în: Calabrese, Gianfranco, Goyret, Philip, (coord), Dizionario di ecclesiologia, Città Nuova, Roma; www.lucianomeddi.eu (22.03.2018).