Catehetul nu putea să comunice „adevărurile credinței”, ci doar să-l conducă pe „începător” spre lumina divină, pe care o va aprinde în mintea și în sufletul catehumenului adevăratul și singurul Învățător: Isus Cristos.

de Mihai Roca | 28 martie 2018

Sfântul Augustin (354430) ne-a lăsat informații prețioase și descrieri detaliate despre  metoda și conținutul catehumenatului (Oggioni, 1970).

Dacă am dori să acordăm atenție cuvântului lui Dumnezeu și vestirii acestuia, vom avea ca principal punct de referință lucrarea De Doctrina christiana (426). Dacă am privilegia însă persoana celui care cere să parcurgă un itinerar de cateheză, vom avea ca referință fundamentală renumita lucrare De Catechizandis rudibus, scrisă către anul 405.

Iar dacă am apela la gândirea dialectică de astăzi pentru a înțelege și încadra aspectul metodologic și de conținut al catehezei de inițiere, în toată complexitatea sa, ar trebui să aprofundăm și cele două opere menționate mai sus, și De Magistro, și De Agone christiano, și Enchiridion de fide, spe et charitate.

Și pentru a transmite „cu ușurință și promptitudine”, dar și „cu înțelepciune și zel” tezaurul divin – așa cum îi propunea sfântul Augustin lui Deogratias –, unde am putea oare afla  marea dificultate a catehezei de inițiere, într-o lume care începuse să devină „mai puțin credincioasă”, cu mulți „începători” în credință și cu atâția „aspiranți” la cele sfinte?

Metoda catehetică propusă de sfântul Augustin avea la bază retorica și oratoria din timpul său și era structurată în trei mari părți:

  • narratio: povestirea istoriei mântuirii din Scripturi;
  • exhortatio: aplicația morală a învățăturii desprinse din povestirea biblică, în scopul de a-i îndemna pe catehumeni să devină creștini;
  • hilaritas: un mod vesel de comunicare și de petrecere a timpului împreună.

Ar trebui subliniat faptul că „începătorii” (rudes) făceau parte din prima categorie a celor care se apropiau pentru prima dată și cereau să fie admiși la catehumenat. Din a doua categorie făceau parte doar cei care „intrau” (accedentes) în categoria propriu-zisă a catehumenilor timp de câțiva ani, iar din a treia categorie făceau parte numai cei care „mergeau împreună” (competentes) pe calea inițierii creștine și care, spre finalul stării de „catehumeni” (audientes), cereau Botezul, Mirul și Euharistia.

Din scrierile lui Augustin observăm că marele sfânt propunea catehumenilor o cateheză doctrinală bazată pe structura Crezului, iar „începătorilor” sau pre-catehumenilor (rudes) le oferea o pre-cateheză cu un pronunțat caracter kerigmatic și istoric, adaptată nivelului lor de așteptări religioase și de descoperire a adevărurilor de credință.

Pedagogia catehetică promovată în De catechisandis rudibus ținea cont de slăbiciunile și dorințele, dar și de voința și cererea celui care voia să devină catehumen. Limbajul folosit de catehet era impregnat de imagini și scene biblice, nu era imperativ, ci discursiv, și prezenta faptele lui Dumnezeu de la crearea lumii până la Isus Cristos și până în timpul actual al Bisericii.

Augustin scoate în evidență un aspect foarte important al inițierii creștine: catehetul nu putea să comunice „adevărurile credinței”, ci doar să-l conducă pe „începător” spre lumina divină, pe care o va aprinde în mintea și în sufletul catehumenului adevăratul și singurul Învățător: Isus Cristos. Numai după ce l-a descoperit prin credință pe Învățătorul Cristos prezent în sufletul său – nemaifiind „începător”, ci „catehumen” – cel care dorea să devină creștin era ajutat de catehet să se apropie de Isus Cristos și de adevărurile creștine.

Oggioni, Giulio, 1970, „Il problema dell’educazione religiosa: la ricerca del metodo didattico” (Settimana agostiniana di Pavia), în: www.cassiciaco.it (28.03.2018).