Cateheza își găsește identitatea şi misiunea în cuvântul lui Dumnezeu şi în prezența acestuia în istorie. Înainte de a fi comunicare de adevăruri sau ansamblu de evenimente, cateheza este o întâlnire fidelă cu Isus Cristos.

Mihai Roca |  11 octombrie 2019


 

În centrul catehezei găsim o persoană: cea a lui Isus din Nazaret, „unul-născut din Tatăl, plin de har și de adevăr”, care a suferit și a murit pentru noi, iar acum, înviat, trăiește pentru totdeauna cu noi. Isus este „calea, adevărul și viața”, iar viața creștină constă în urmarea lui Cristos. Așadar, obiectul esențial și primordial al catehezei este – pentru a folosi o expresie dragă sfântului Paul – „misterul lui Cristos” (Catechesi tradendae, nr. 5).

Persoana lui Isus Cristos determină spiritul şi climatul educativ al catehezei. Fidelitatea față de Cristos este existențială, dinamică şi eliberatoare.  Cu privire la conținut şi metodă, notează Flavio Pajer (1969, p. 75), locul acestei alegeri cristocentrice nu trebuie înțeles în sens exclusivist, deoarece sunt implicați în procesul catehetic atât cateheții cât şi catehizații, în totalitatea existenței şi ființei lor

Idealul educativ al catehezei îl face pe om mai conștient de vocația sa.  Fiind in slujba cuvântului revelat, cateheza nu face altceva decât să promoveze valorile existenței umane. Ea se inserează între om și Dumnezeu, își asumă caracterul istoric al cuvântului revelat: în expunerea tezaurului credinței, cateheza transmite amintirea trecutului, conștiința prezentului şi speranța vieții viitoare.

Cateheza devine astfel un „memorial” – relatarea evenimentelor prin care Dumnezeu s-a descoperit oamenilor. Catechesi tradendae (nr. 17-22) prezintă în acest sens patru consecințe:

  1. cateheza este transmitere a mesajului creștin, dar este în același timp și cercetare în comun a adevărurilor;
  2. cateheza nu este doar intervenție magistrală, ci implică mărturia şi calea spre credinţă parcursă împreună de cei care cred;
  3. cateheza trebuie să fie deschisă spre dialog şi confruntare: se adapteze la condiţiile persoanelor şi la diferitele categorii de vârstă;
  4. cateheza este aprofundare continuă a credinței: nu vizează numai asimilarea unor conținuturi, ci se lansează mai ales spre creativitate și inovație.

Desigur, nelimitându-se la un posibil „sector religios” al existenței, cateheza atinge întreg planul vieții umane şi se prezintă ca un ajutor în slujba vieții. Scopul său ultim constă în ajutorul oferit omului pentru a se realiza în viață. Din acest punct de vedere am putea defini actul catehetic ca acțiunea prin care un grup de oameni interpretează propria situație de viață, o trăiește şi o exprimă în lumina Evangheliei.