În cadrul procesului de educare a credinței este important atât a distinge între socializare şi educație religioasă, cât şi a apăra procesul educațional împotriva posibilelor riscuri de depersonalizare prezente în anumite forme de socializare.

Mihai Roca |  25 septembrie 2019

În cartea: Sociologia religiei, Joachim Wach (1997, p. 56) susține că influența religiei asupra grupului social poate provoca nu numai o integrare pozitivă și coezivă, dar şi o influență negativă şi distrugătoare. Orice credinţă nouă creează o lume nouă, în care vechile concepții şi instituții își pot pierde treptat semnificația şi motivația de a exista.

Afirmăm în general că socializarea constă în modalitatea prin care un grup retransmite cultura: societatea se străduiește să integreze indivizii în sistemul propriu, iar indivizii caută să-şi găsească locul în ansamblul social. Dacă din perspectiva grupului este un fenomen complex, automatic și instituțional –  transmitere şi interiorizare a valorilor, obiceiurilor şi schemelor de comportament proprii grupului -, din punctul de vedere al indivizilor este un proces de învățare socială ce permite însușirea, asimilarea şi interiorizarea unui patrimoni cultural (principii, valori, norme, prejudecăți, obiceiuri). Când îndeplinește rol de conservare şi adaptare, socializarea va tinde să creeze subiecți docili şi integrați, conformiști, „după chipul şi asemănarea” grupului.

Educația nu are ca obiectiv conservarea socială, ci creșterea integrală a persoanei și promovarea vocației fiecăruia. Orice educație autentică se fondează pe propunerea de valori şi se sprijină pe educatori convinși, capabili de a da mărturie despre valori şi de a stimula şi favoriza răspunsul creator şi liber. Astfel înțeleasă, educația are o funcție socială, dar nu în sensul unei simple integrări pasive, ci în sens critic şi transformator.

Ca acțiune de inițiere, învățare şi educare, cateheza este un important factor de socializare în comunitatea religioasă şi civilă; contribuie la maturizarea indivizilor şi la perpetuarea grupurilor religioase şi sociale.

Pericolul semnalat de Joachim Wach poate fi prezent şi în cateheză. Anumite forme de socializare ar putea afecta sau chiar compromite creșterea autentică a credinței. Acest risc este cu atât mai ușor de înțeles, cu cât fenomenul religios ar putea fi folosit ca scop de justificare ideologică şi control social.

Din nefericire, atunci când mesajul eliberator a fost umbrit, credința a fost obiect şi subiect al unor manipulări ideologice. Este suficient să ne referim la sprijinul religios de care s-au folosit anumite regimuri politice sau sisteme sociale, la rolul jucat pentru apărarea ordinii instituite, la sacralizarea diferitelor forme de autoritate şi de ascultare, la sprijinul dat colonialismului. Istoria este martoră credibilă în acest sens.

Cine ar putea să înțeleagă lupta fratricidă între grupările catolice şi cele protestante din Irlanda de Nord, unde se comit atentate cu scopul de a obține independența acestei regiuni?

Creștinismul conține la bază un mesaj de eliberare şi de mântuire. Promovând o lectură continuă a intervenției lui Dumnezeu în favoarea omului și a creației, se delimitează practic de orice formă de instrumentalizare ideologică și îndeplinește o funcție critică: se opune oricărei forme de aservire.

Într-un articol apărut în revista Catéchèse (1981, nr. 83), intitulat: Socializarea ca model pentru cateheză, Berard Marthaler evidenția importanța rolului social al catehezei în educarea credinței. În acest sens, el afirma că a educa înseamnă a promova creștini liberi şi maturi, integrați în grup, responsabili şi capabili de participare critică. Doar această perspectivă – sublinia părintele în articolul de mai sus – ar putea permite înțelegerea catehezei ca factor de consolidare şi de integrare în grupul social și eclezial.