Matrice a principiilor ce au stat la baza reînnoirii catehetice contemporane, cateheza kerigmatică este primul mare curent catehetic. A contribuit decisiv la înlocuirea educației religioase clasice a catehismului.

Mihai Roca |  26 noiembrie 2019


 

Săptămânile Internaționale de Cateheză din anii ’60 (Eichstatt, Germania, 1960; Bangkok, Tailanda, 1962; Katigondo, Uganda, 1964; Manila, Filipine, 1967; Medelin, Columbia, 1968) au sintetizat eforturile catehetice făcute de-a lungul a două milenii şi au fost adevărate surse de inspirație pentru proiectarea şi organizarea catehezei în anii următori.

Adunând în mod armonios, echilibrat şi coerent patrimoniul mișcării pedagogice şi al reînnoirii liturgice, biblice şi teologice elaborat încă de la începutul secolului al XX-lea, cateheza kerigmatică ajungea la maturitate, în planul expresiei teoretice, la sfârșitul anilor ’50 (Fossion, 1990, 165-244).

În raport cu învăţătura catehismului, cateheza kerigmatică a adoptat un vocabular nou și un stil narativ, acordând o atenție deosebită persoanei. Prin promovarea unui limbaj comunicativ („Vestea cea Bună”, „mesaj”, „anunț”, „proclamare”) şi a unui mesaj axat pe „răspuns”, „convertire”, „angajare”, a reușit să înlocuiască termenii „catehism”, „instrucție”, „doctrină” cu „mărturie”, „kerigmă”, „cateheză”.

Cateheza kerigmatică relatează istoria mântuirii ce se împlinește în moartea şi învierea lui Isus Cristos. Pune accentul pe faptul că mântuirea continuă să fie actualizată şi astăzi în lume, în Biserică, în viața celor credincioși, în celebrarea tainică a Sfintei Liturghii. Această perspectivă preluată din primele secole al creștinismului pune în valoare dimensiunea personală a credinței și acordă o atenție specială libertății şi particularităților individuale ale celui catehizat (problemele existențiale, interesele zilnice, aptitudinile etc.).

Acțiunea catehetică arată cum credința nu este numai o adeziune la o doctrină sau o observare a poruncilor și a regulilor. Înainte de toate, cateheza îl introduce pe om în taina misterelor creștine, ajutându-l să-și exprime adeziunea la persoana lui Isus Cristos şi să-și aducă o contribuție personală, conștientă, reală, vie la comuniunea comunității din care face parte.

Cuvântul „cateheză” este propus în sensul său dinamic, așa cum este conținut în cuvântul grecesc catechein, care înseamnă „proclamare cu voce tare”.

Consecința acestei alegeri a produs o schimbare radicală, subliniază renumitul catehet André Fossion (2001, p. 9). Cateheza nu mai este percepută doar ca o învățare de adevăruri religioase ce trebuiau să fie practicate, ci ca un mesaj, o mărturie care se înscrie în domeniul comunicării umane şi care apelează la un răspuns liber de credinţă. De la perspectiva verticală a transmiterii mesajului creștin se trecea astfel la o perspectivă orizontală, marcată de comuniune.

Cateheza kerigmatică se remarcă printr-o metodă proprie și prin articularea următoarelor patru aspecte: ceea ce este celebrat în liturgie este proclamat în Biblie, explicat în învăţătura magisteriului Bisericii şi a teologilor şi trăit în mărturia vieții creștine de-a lungul istoriei Bisericii (Eichstatt, 1961, 1.10). Metoda în trei momente – implicare, explicare, aplicare – s-a inspirat din cea folosită de Heinrich Stieglitz în Şcoala de la Munchen, încă din anul 1905.

Un aspect prioritar al noului curent de cateheză este menținerea unui echilibru între obiectivele catehezei (chemarea la convertire în cadrul comunității creștine şi angajamentul responsabil în lume prin mărturia vieții), articularea principiilor pedagogie (adaptarea la necesitățile persoanei, sprijinul comunității), aplicarea unei metodologii specifice în trei momente (implicarea, explicarea şi aplicarea) şi folosirea metodelor didactice în stimularea și formarea aptitudinilor celui catehizat.

 

Surse

Fossion, André, 1990, La catéchèse dans le champ de la communication, Cerf, Paris.
Fossion, André, 2001, Les courants catéchétiques contemporains, Lumen Vitae, Bruxelles.
Raports de la Semaine Internationale d’études d’Eichstatt, 1961, în: Renouvellement de la catéchèse (1960), Cerf, Paris.