O gamă largă de mesaje ce oferă întotdeauna cele mai bune motivații pentru a căuta răspunsuri la dilema identitară: „Pot să fac lucrurile la fel de bine ca ceilalți”
de Mihai Roca |  30 mai 2018

Utilizând metoda Kett, profesorul îi oferă elevului o gamă largă de mesaje pozitive „a exista” și „a fi competent”, dar și de mesaje „critice constructive”, din care elevul va selecta elementele necesare – cele mai potrivite și cele mai adaptate sarcinilor specifice vârstei – pentru  a participa cu entuziasm și creativitate la construcția propriei personalități.

 

– „Tu ești important și meriți să fii iubit tocmai pentru că exiști”.

Prin cuvinte și simboluri, prin contact direct și exemplu personal, prin mimică și gesturi – în timpul transmiterii mesajelor educaționale și al construirii imaginii de podea – , profesorul îi întărește elevului convingerea că este acceptat și iubit de colectivul din care face parte, „dăruindu-i” în mod nemijlocit mesaje semnificative de tipul: „sunt fericit să te văd”; „sunt încântat să fiu aici cu tine”; „ești important”; „ești unic”; „îmi place să te apreciez”.

Pentru a primi mesajul: „tu exiști”, elevul nu trebuie nicidecum să facă ceva pentru a merita sau pentru a câștiga acest mesaj, nici nu trebuie să-l „răsplătească” pe profesor sau pe vreun coleg pentru ca să se simtă acceptat de grupul din care face parte. Locul său este „acolo”, în grupul din care face parte, în „acel moment” ales special, iar el trebuie să devină tot mai conștient de acest lucru.

 

– „Ceea ce faci tu este important tocmai pentru că ești competent”

Aprecierile pozitive sunt fundamentale pentru dezvoltarea personalității școlarului. Mesajul „a fi competent”, de timpul: „ai făcut bine acest lucru”, este întotdeauna un enorm suport motivațional și de apreciere, atât pentru grupul de elevi care a realizat o imensă și colorată imagine de podea, cât și pentru elevul „indiferent” sau „izolat” care a citit cu voce aproape stinsă o parte din mesajul unei activități.

Foarte important pentru orice stadiu evolutiv: mesajul „tu ești competent” variază de la o vârstă la alta, dar semnificația sa rămâne mereu aceeași: „tu ești în stare să faci bine lucrurile”; „problemă rezolvată!”; „bine făcut!”; „îmi place modul în care ai lucrat”; „îmi place cum ai citit”; „ce ai făcut este important”; „îmi place cum te joci”; „îmi place cum vorbești și cum gândești”.

 

– „Nu vorbi cu cel de lângă tine, pentru că nu vei fi atent la cele spuse. Mai bine ascultă”.

Pentru a fi eficace, un mesaj critic constructiv ar trebui să cuprindă următoarele trei elemente: „nu fă aceasta …”; „pentru că se întâmplă aceasta…”; „mai bine fă așa …”. Formulate de profesor cu intenția de a corecta un comportament neadecvat, aceste mesaje trebuie să fie clare, nu trebuie să-l facă pe elev să se simtă incapabil de a face ceva, nici nu trebuie să-l facă să se simtă agresat. Aceste mesaje au întotdeauna scopul de a-i da elevului posibilitatea de a schimba ceva, de a-i arăta modul în care să îmbunătățească un comportament nepotrivit și de a-l ajuta să găsească alternativele cele mai potrivite la problema pe care o are de rezolvat.

Adesea, mesajele „tu” ce însoțesc un insucces sau tind să corecteze un comportament neadecvat sunt percepute ca acuze și blochează creativitatea: „tu ai aruncat creioanele colorate prin clasă”; „tu ai lăsat ușa deschisă”; „tu ai uitat să pregătești prima parte din activitate”; „tu nu ai auzit ce a spus colegul”; „tu nu respecți regula jocului”; „tu nu ai voce”.

Mesajele ce însoțesc un insucces sau care sancționează un lucru făcut mai puțin bine pot să contribuie la construirea imaginii de sine, și inclusiv la dezvoltarea coeziunii grupului, numai în cazul în care evidențiază un interes clar față de celălalt, numai dacă îl determină pe elev să respecte o regulă sau numai atunci când îl invită să evite un comportament neadecvat.

Pe măsură ce devin mai dezvoltați fizic și dobândesc o bună cunoaștere logică, abilitățile emergente ale școlarilor mici sunt puse practic la baza unei reușite evoluții psihologice și sociale. Ei prind curaj odată cu dobândirea unei independențe tot mai mari și se obișnuiesc să ia decizii fie în grupul școlar (aleg cu cine să lucreze sau cu cine să nu lucreze), fie în grupul de prieteni (decid cine să le fie prieten). Pentru a face toate acestea însă, școlarii mici sunt puternic influențați de alți colegi, de profesor și, desigur, de ambientul școlar.