Atenția copiilor la întâlnirile de cateheză este stimulată mai degrabă prin scris, desen, modelare, mimetica și alte procedee interactive, și mai puțin prin explicarea și repetarea unei lecții (întrebări și răspunsuri).

de Mihai Roca | 18 aprilie 2018

 

Între anii 1930-1950, mai ales în Belgia, Franța, Anglia, Spania și Italia, mulți pionieri ai mișcării catehetice au promovat metodele active pe linia susținută de pedagogul elvețian Eugène Dévaud. Se încerca astfel o recuperare a concepției tomiste despre educație și despre învățător, cu scopul de a pune bazele unei școli active cu perspectivă creștină.

În acest sens, au scris frumoase file de istorie operele lui André Boyer, Marie Fargues, Francis Drinkwater, Daniel Llorente, Gesualdo Nosengo, Silvio Riva.

Un rol incontestabil în adaptarea catehezei la noile condiții socio-culturale din prima parte a secolului al XX-lea l-au avut centrele catehetice susținute de persoanele consacrate. Ca exemplu, am putea enumera în Italia Centrul Catehetic Salezian din Torino (1939), Centrul Catehetic Paulin din Roma (1952), Centrul Catehetic Dehonian din Bologna și activitatea Fraților Școlilor Creștine. Începând cu anul 1958, revista Catechesi va difuza progresele mișcării catehetice europene și va promova numeroase întâlniri de studiu.

În Belgia, părinții iezuiți au deschis Centre Documentaire Catéchétique (Louvain la Neuve, 1935), în care au pus la dispoziția cateheților 5000 de opere folosite în educația religioasă, 20 de reviste catehetice și nenumărate materiale didactice.

În anul 1936, aceiași părinți iezuiți au fondat revista Nouvelle Revue Théologique, au editat în olandeză un studiu despre metodele folosite în cateheză (Inleiding tot de Catechetisce literatuur), cu o bibliografie de 4000 de opere în limbile franceză, olandeză, germană, engleză, italiană și spaniolă, iar în anul 1946, la Bruxelles, aveau să întemeieze Centrul Catehetic „Lumen Vitae”, devenit faimos atât pentru revista cu același nume, cât și pentru cursurile de pastorală și de catehetică.

Promovată de mari cateheți și pedagogi ai școlii active, calea reînnoirii conținuturilor de la ora de religie și de la întâlnirile catehetice făcuse deja pași foarte importanți.

Am putea lua ca exemplu o reprezentantă a reînnoirii catehezei din Franța: Françoise Derkenne. Françoise va propune o cateheză bazată pe evanghelii și pe viața lui Isus Cristos. Afirmând că, așa cum întâlnirea cu Isus Cristos se realizează prin liturgie, la fel întreaga cateheză se găsește în liturghier, Derkenne susținea că persoana lui Isus Cristos este descoperită și întâlnită odată cu derularea ciclurilor liturgice, și mai puțin prin formulele abstracte ale catehismului.

Françoise Derkenne susținea astfel că atenția copiilor la întâlnirile de cateheză este stimulată mai degrabă prin scris, desen, modelare, mimetică și alte procedee active, și mai puțin prin explicarea și repetarea mecanică a unei lecții (întrebări și răspunsuri).

Ideile lui Derkenne – considerate revoluționare pentru timpul în care au fost propuse pentru prima dată în La vie et la joie au Catéchisme (1935) – vor deveni patrimoniu comun al mișcării catehetice internaționale. Vor mai trece doar câteva decenii, iar intuițiile ei psihopedagogice vor fi recunoscute și introduse în itinerariile catehetice.

Abia în zorii reformei promovate de Conciliul Vatican al II-lea se va afirma că, împreună cu Scriptura, Tradiția și viața copiilor, liturgia este unul dintre marile izvoare ale catehezei.

 

Françoise Derkenne
S-a născut în anul 1907. Împreună cu Marie Fargues, J. M. Dingeon și Lubienzka de Lenval, se numără printre catehistele care au contribuit la reînnoirea catehezei. Membră în Éducation nationale française (1931), Françoise va deveni directoarea Institutului Superior de Pastorală și Cateheză din Paris (1950). Printre operele sale mai importante se află ediția revăzută a renumitei sale opere La vie et la joie au Catéchisme 1ère année (1956), 2ème année (1957), 3ème année (1960).