Prima temă: „Fiul omului va veni” – propusă de Oficiul pentru Cateheză al Diecezei Romano-Catolice de Iași în seria întâlnirilor Lectio Divina din Timpul Adventului (Anul A) – prezintă tema venirii Domnului (Mt 24, 36-44).

Vegheați și fiți gata sunt expresii ce se repetă peste tot în discursurile lui Isus și în îndemnurile din Noul Testament. Acestea nu se referă numai la faptul de a dormi puțin sau de a avea conștiința împăcată, ci mai ales la acea vigilență care te face să fii atent la tot ce se întâmplă în jurul tău. Comportamentul santinelei care așteaptă zorii descrie foarte bine semnificația vigilenței. Este un mod de a veghea rămânând treaz cu întreaga ființă, prin comportamente ce nu sunt distrate și nici adormite.

Întâlnirea Lectio Divina se desfășoară în următoarele centre:

  1. „Casa Surorilor Dominicane” din Siret (SV): marți, 26 noiembrie 2019, ora 18:00.
  2. Oratoriul „Maria Bambina”, Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”, Bacău: marți, 26 noiembrie 2019, ora 19:00.
  3. Mănăstirea „Maica Unității” din Viișoara (NT): miercuri, 27 noiembrie 2019, ora 19:00.
  4. Sanctuarul „Fericitul Ieremia Valahul” din Onești (BC): miercuri, 27 noiembrie 2019, ora 19:00.
  5. Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Paul” din Traian (NT): joi, 28 noiembrie 2019, ora 18:00.
  6. „Casa Providenței” din Iași: vineri, 29 noiembrie 2019, ora 18:00.

Invitația la vigilență încearcă să ne trezească din pasivitate și resemnare, impulsionându-ne să tindem în mod dinamic spre ceea ce se poate construi în așteptare: speranța. Ieșim din starea de somnolență mai ales atunci când conștientizăm semnificația acestor două simboluri dragi tradiției creștine: viața ca pelerinaj și vocația de pelerin.