Ideile pedagogice ale doctrinei sapiențiale ebraice au rămas vii pentru totdeauna în conștiința poporului israelit. După perioada exilului din Babilon, bogata înțelepciune din vechime va deveni tot mai mult o caracteristică distinctivă a culturii etice şi religioase iudaice.

Mihai Roca |  12 noiembrie 2019


 

Din momentul în care poporul evreu a devenit poporul ales, cântecele, psalmii, povestirea intervențiilor miraculoase ale Celui Preaînalt, legile şi cuvintele profeților, literatura sapiențială, susține Georg Bertram (1974, p. 128-170), au avut un rol deosebit în educarea fiecărui evreu. Aceste mijloace i-au organizat modul de a trăi până în cele mai mici detalii ale vieții de zi cu zi.

Istoria poporului evreu a început să fie prezentată tot mai mult într-o viziune pedagogică. Așa cum un tată, apărătorul Legii şi purtătorul tradiției şi al educației (Exod 12, 26; 13, 14; Deuteronom 4, 32; 8, 5; Isaia 1,2), își educă în fiecare zi copilul, la fel Domnul îl educă pe poporul său cu severitate, dar şi cu indulgență.

Prin termenul paideia, influențele eleniste ale Septuagintei vor introduce noi idei pedagogice în civilizația ebraică. Cultura şi revelația vor fi prezentate împreună, iar Legea va deveni manualul pedagogic pentru educația religioasă, spirituală și profană. Un exemplu deosebit îl găsim în cartea Înțelepciunii, în care găsim această  splendidă învățătură spirituală: „Dumnezeu l-a creat pe om pentru o existență nepieritoare şi l-a făcut ca o imagine a propriei sale ființe” (Înțelepciune 2,23). „Cei care își pun încrederea în Domnul vor înțelege adevărul şi cei care îi sunt credincioși vor rămâne în iubirea lui, căci harul şi îndurarea sunt răsplata aleșilor săi” (Înțelepciune 3,9).

Valorile educației din Vechiul Testament vor deveni o prezență constantă în învățăturile lui Isus, a apostolilor săi şi a noii comunități de credinţă. În Noul Testament nu se găsește termenul cateheză.  Doar în Fapte 21, 21 şi în Romani 2, 18 apare de două ori verbul „catehein” („a instrui”, „a învăţa oral”, „a povesti”) însoţit de expresii ce indică diferite manifestări ale slujirii cuvântului: evanghelizare, instruire, profeție, mărturie, exortație.

Cele patru evanghelii din Noul Testament au o valoarea perenă și prin faptului că au la bază catehezele făcute în Biserică, prin Biserică, de Biserică.

„Evangheliile, spune Ioan Paul al II-lea, care înainte de a fi scrise, au fost expresia unei învățături orale transmise comunităților creștine, au mai mult sau mai puțin evident o structură catehetică. Evanghelia după sfântul Matei nu a fost oare numită Evanghelia catehetului, iar cea după sfântul Marcu Evanghelia catehumenului?” (Catechesi tradendae, nr. 11).

Evangheliile au un cadru în interiorul căruia sunt inserate elementele didactice specifice unei cateheze. Cuvintele şi faptele lui Isus sunt mărturia unui stil oral ce conține atât tehnici mnemotehnice și catehetice, cât și elemente ambientale şi culturale. Acest aspect i-a făcut pe unii exegeți, printre care se află pr. Alois Bulai şi pr. Anton Budău (2002, p. 13), să afirme că Evanghelia după sfântul Matei „reflectă cateheza primară apostolică, motiv pentru care a fost cel mai des folosită de Biserică pentru instruirea catehumenilor”.

Activitatea publică a lui Isus, „modelul formator prin excelență” (Cucoş, 2001, p. 49), a uimit profund mulțimile și i-a fascinat prin modul unic de a învăța pe primii apostoli și discipoli. Așa cum mărturisesc documentele neotestamentare, misiunea încredințată de Isus celor doisprezece apostoli: „Mergeți …, învățați toate popoarele” (Matei 28, 19) a stat la baza acțiunii creștine de evanghelizare. Chiar de la început, această trimitere în misiune a apostolilor şi a ucenicilor a fost înțeleasă nu ca o inițiativă personală, dar ca o misiune ce are la bază autoritatea lui Isus Cristos: „Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi” (Ioan 15, 16).

Acțiune educativă specifică religiei creștine încă din zorii apariției sale, cateheza era una dintre misiunile principale nu numai a apostolilor, dar şi a celorlalți ucenici și slujitori.

Cartea Faptele Apostolilor ne prezintă una dintre cele mai frumoase sinteze catehetice despre „imaginea permanentă a unei Biserici care se naște şi se hrănește încontinuu din cuvântul Domnului, celebrează jertfa euharistică şi dă mărturie în lume prin semnul carității” (Catechesi tradendae, nr. 11; Fapte 2, 42).

Sfântul Paul, „apostolul neamurilor”, avea un stil de cateheză pe care îl adapta de fiecare dată la condiţiile şi circumstanțele ascultătorilor. De exemplu, găsim o diversitate semantică deosebită în limbajul şi conținutul celor trei cateheze ținute de Paul pentru evrei în Antiohia Pisidiei (Fapte 13, 16-41), pentru greci în areopagul din Atena (Fapte 17, 21-31) şi pentru creștini în Milet (Fapte 20, 18-35).

Nu putem lăsa neremarcată activitatea catehetică specială pe care o aveau diaconii, în calitate de „ambasadori” ai lui Cristos (2Corinteni, 5, 20). Avem în acest sens exemplul lui Ștefan, care plin de har şi de putere nu înceta de a învăţa (Fapte 6, 8), sau pe cel al lui Filip, care îl catehiza pe funcționarul reginei din Etiopia (Fapte 8, 26-40).

Scrierile Noului Testament nu conțin imaginea unei cateheze rezervate „clericilor”. La misiunea de a învăţa erau asociaţi şi creştinii simpli, „mulţi alți discipoli”  notează Cartea Faptele Apostolilor, (Fapte 8, 4; 15, 35), creștini care aveau ca misiune să vestească mesajul mântuirii într-un mod adaptat condițiilor vieții zilnice.

„Compusă din explicitări didactice, din aprofundări în credinţă, din aplicații la diferite circumstanțe din viața zilnică, subliniază Paolo Giglione (1980, p. 119), toată munca intensă a catehezei din comunitatea primilor creștini se dezvolta întotdeauna sub asistența specială a Duhului Sfânt şi își găsea mereu matricea ultimă în credința şi în viața Bisericii”.

 

Surse

Bertram, Georg, 1974, „Paideo, paidea”, în: Gerhard Kittel, Gerhard Friederich (coord.), Grande lessico del Nuovo Testamento, vol. IX, Paideia, Brescia.

Bulai, Alois, Budau, Anton, 2002, Noul Testament, Sapienţia, Iaşi.

Cucoş, Constantin, 2001, Istoria pedagogiei, Polirom, Iaşi.

Giglione, Paolo, 1980, „La catechesi degli Apostoli e dei primi cristiani”, în: Cesare Bonivento (coord.), Andate e insegnate, Editrice Missionaria Italiana, Bologna.