Dacă experiența anilor trecuți ne arată că formarea catehiștilor a fost programată şi realizată în termeni scolastici, Luciano Meddi se întreabă: „Mai este acest model de formare adaptat catehiștilor de astăzi?”.

Mihai Roca |  6 noiembrie 2019


 

Cu siguranță, este nevoie de o continuă adaptare a modelului de formare a catehiștilor, mai ales în contextul actual, supus unei schimbări rapide și fără precedent. Soluțiile ar putea veni de la o formare mai articulată, conturată în special ca o „însoțire” a celui catehizat, dar și a catehistului.

Aspectul puternic misionar al transmiterii credinței, nevoia urgentă a actualizării inițierii creștine (Botez, Prima Împărtășanie și Mir) și necesitatea unei formări continue sunt trei puncte de bază ce sunt în strânsă legătură cu interpretarea autentică a experiențelor de credință la nivel comunitar și cu formarea cateheților în funcție de proiectele din parohie.

 

Atenția principală: experiența din parohie
Experiența din parohie ne arată că, din nefericire, există  o slabă apartenență eclezială şi o minimă identitate creștină a catehiștilor (DGC, nr. 237, 239). Au reușit să facă progrese semnificative în acest sens doar experiențelor formative din asociațiile religioase şi din mișcărilor spirituale.

Dacă un catehist nu face parte dintr-o comunitate şi nu se află el însuși implicat într-un proces de catehizare şi de continuă evanghelizare, dacă – așa cum se spune în general – nu se află angajat într-un itinerar de credinţă, vom continua să avem „învățătoare” de catehism, novice în transmiterea pasiunii pentru Evanghelie, capabile doar de o activitate de socializare religioasă generală, subliniază profesorul Luciano Meddi.

Această situație de fapt, o mare problemă a formării catehetice actuale, i-a determinat pe cercetători să constate faptul că valoarea formării nu constă în mod principal în programele catehetice elaborate de specialiști. Desigur, aceste programe sunt utile.

Baza formării catehiștilor de astăzi o constituie  însă viața dinamică a unei comunități: aceasta viață îi modelează pe catehiști și le dă motivația de a deveni mărturisitori ai credinței în mijlocul semenilor lor. Mai este nevoie să reflectăm asupra acestui fapt? Nu este încă evident? Dacă mai avem o umbră de îndoială în acest sens, să mergem în mijlocul unei comunități parohiale și să-l observăm.

Așa cum cel care dorește să observe și să contribuie la dezvoltarea personală este ajutat să-și verifice continuu propriul mod de a fi ca persoană, la fel, catehistul trebuie să aibă în spatele său o comunitate în care să se simtă bine și în care să verifice simțul său de apartenență (DGC, nr. 247b). Comunitatea este mult mai mult decât o simplă apartenență la un teritoriu parohial. Experiența creștină este mult mai mult decât un comportament corect din punct de vedere etic şi sacramental.

 

Formarea în funcție de proiecte
Atenția trebuie îndreptată  și spre formarea generală a catehiștilor. Formarea catehistului nu este realizată ca o formare „profesională” sau ca o slujire. El nu este un specialist. În mare majoritate a cazurilor, observăm că el este un mărturisitor, un însoțitor, un voluntar.

Formarea actuală a catehistului este legată de proiecte teritoriale bine stabilite. Și deoarece în acest cadru bine definit își găsește locul programul oficial al catehezei (prima evanghelizare, inițierea creștină, maturizarea credinței, formarea permanentă), formarea catehistului trebui să facă referință în special la nivelul de socializare religioasă, de religiozitate și de indiferență religioasă, la formele de apartenență eclezială și la exigențele promovării umane și a valorilor creștine. Chiar aceste situații sunt locul vestirii evangheliei şi „colorează” („inculturează”) mesajul acesteia.

 

Fără o analiză amplă nu am putea să identificăm competențele specifice ale catehiștilor, ci ne-am expune riscului de a propune o „transmitere generală” a credinței și, în consecință, o „inculturare” neadecvată a mesajului Evangheliei la diferite persoane şi situații.

Mai mult, o analiză riguroasă ar evidenția faptul că formarea actuală a catehiștilor are nevoie de anumite priorități cerute de contextul cultural. În același mod în care se vorbește despre cristocentrism în transmiterea conținuturilor credinței, notează Luciano Meddi, tot la fel trebuie proiectată şi formarea: să fie organizată în primul rând din perspectiva competențelor operative, nu doar prin planificări de cursuri tematice.

Sursa: Citește aici textul original al studiului realizat de profesorul Luciano Meddi.