Ce fel de catehiști sunt necesari în activitățile de transmitere și educare a credinței? De câți catehiști avem nevoie în contextul de astăzi? Răspunde la aceste întrebări profesorul Luciano Meddi, subliniind în mod deosebit necesitatea înțelegerii rolului catehistului în comunitatea parohială.

Mihai Roca |  5 noiembrie 2019


 

Un studiu realizat în anul 1991 de Oficiul Catehetic Național din Italia a analizat posibilitatea pregătirii mai multe tipuri de catehiști, animatori sau coordonatori pastorali. S-a observat faptul că persoanele implicate în activitățile catehetice nu trebuie văzute ca niște catehiști izolați şi fără calificare, potriviți pentru orice activitate. Grupul catehiștilor trebuie însă considerat ca un grup operativ în interiorul unei comunități parohiale, un grup interactiv între proiectări şi implementări.

Comunitatea parohială ar trebui să fie pregătită pentru a-şi construi propriile itinerarii catehetice bazate pe planificările stabilite de Consiliul Pastoral Diecezan (CPD). Contribuția catehiștilor la transmiterea credinței va avea astfel o legătură mult mai strânsă cu experiența unei comunități parohiale, decât cu studierea și aplicarea unor tehnici procedee sau metode didactice.

Nu este necesar ca toți catehiștii să aibă aceeași formare, subliniază Luciano Meddi, deoarece există diferite roluri catehetice în cadrul comunității parohiale. De exemplu, existența animatorilor pastorali cere o formare specifică, cu o anumită „practică managerială” inter-parohială, asemenea unui noviciat pastoral, organizat de episcop în funcție de necesitățile comunităților parohiale.

Cu privire la numărul și diversitatea catehiștilor, Directoriul General pentru Cateheză (DGC), afirmă următoarele la numerele 231 și 233:

„Importanța slujirii catehezei (…) ne arată că în dieceză trebuie să fie un anumit număr de persoane consacrate şi laici, dedicați catehezei în mod constant şi generos, recunoscuți oficial, care, în comuniune cu preoții şi episcopul, să ofere acestei slujiri diecezane configurația eclezială ce îi este caracteristică (CIC, can. 228, § 1; EN, nr. 73; Ch. L., nr. 23).

Practica pastorală și catehetică de după Conciliul Vatican II și documentele catehetice insistă mult asupra existenței unei comunități educative a cateheților. Dar necesitatea unui astfel de grup este strâns legată de persoana catehistului, nu atât din punct de vedere al identității sale, cât mai ales cu privire la definirea responsabilităților ecleziale ce le asumă în transmiterea şi educarea credinței.

Dacă vestirea cuvântului sacru şi formarea vieții creștine este misiunea tuturor, desigur, în forme diferite, este o adevărată urgentă recunoașterea competențelor specifice fiecărei persoane implicate în activitatea eclezială. Și nu ar mai trebui acceptat faptul ca un catehist să fie considerat un „înlocuitor” al altor roluri ecleziale.

În calitate de persoană dedicată slujirii în cadrul comunității parohiale, catehistul nu este numaidecât un specialist, ci este de obicei un coordonator şi un formator. El își desfășoară misiunea de creștin laic prin acțiuni concrete în inițierea creștină sau prin implicarea altor persoane active în organizarea diferitelor forme de cateheză cu copii, tinerii sau adulții.

Prezența catehistului în parohie ne ajută să depășim conceptul de Biserică de elită condusă de specialiști şi să prezentăm o Biserică în cadrul căreia formarea credinței este realizată de slujirile profetice și educative. Am înțelege astfel mai ușor faptul că transmiterea credinței şi evanghelizarea aparțin întregii comunității de credință. Distinsul profesor de catehetică afirmă cu încredere că am putea visa cu ochi deschiși ziua în care catehistele de la inițierea creștină (Botez, Prima Împărtășanie, Mir) vor deveni și catehistele părinților, nu numai ale copiilor și adolescenților care se pregătesc să primească sacramentele.

Așadar, de câți catehiști avem nevoie? Este foarte greu de răspuns la o astfel de întrebare. Răspunsul presupune o foarte bună cunoaștere a realității pastorale și catehetice de la nivelul parohiei. De asemenea, un răspuns obiectiv presupune și existența unui parcurs de  formare a catehiștilor. Fără cunoașterea acestor două aspecte, răspunsul ar putea fi evaziv sau utopic.

Răspunsul la întrebarea pusă presupune asumarea unei anumite formări a catehiștilor. Iar o asemenea abordare – care își propune să nu se limiteze la socializarea religioasă, ci să favorizeze educarea și maturizarea credinței – presupune ca un catehist să fie format nu atât pentru a transmite conținuturi, cât mai ales pentru a ști cum să activeze factori principali implicați în inițierea creștină.

Sursa: Citește aici textul original al studiului realizat de profesorul Luciano Meddi.