Educarea credinței este în strânsă legătură cu relația dintre acțiunea tainică a lui Dumnezeu şi răspunsul liber al omului. Intervenția catehetică stimulează efectiv dezvoltarea personală în cadrul unui  proiect existenţial deschis spre valori şi capabil de discernământ critic.

Mihai Roca |  13 octombrie 2019


 

Perioada „kerigmatică” a mișcării catehetice a dat tot mai mult spațiu catehezei ca educație a credinței. Aruncând o privire atentă asupra literaturii de specialitate observăm numeroase articole și studii dedicate „educării credinței” („educare la credinţă”, „educare în credinţă”) și diferitelor expresii ce au o legătură directă cu credința, și anume: „transmiterea credinței”, „pedagogia credinței”, „învățarea credinței”, „itinerar de credinţă” etc.

Dinamismul credinței este descris din punct de vedere biblic și teologic ca o mișcare ce pornește de la convertire şi conduce spre împlinirea escatologică. Cu referire la cel credincios și la comunitatea de credință găsim în Noului Testament expresii şi imagini ce arată necesitatea dezvoltării credinței (Mt 13, 23; 2Cor 10, 15; Fil 1, 25; 2 Pt 3, 18; 1Cor 3, 2-3;  Apoc 3, 16). Creșterea credinței se referă aici la maturitate, perfecțiune și împlinire, la ajungerea „omului desăvârșit la măsura vârstei deplinătății lui Cristos” (Ef 4, 13). Și deoarece această creștere este atinsă aici doar de „cei sfinți”, rămânând pentru majoritatea celor care cred ca o tensiune spre un ideal, ea evident că ea trimite constant spre o împlinire escatologică.

Urmând învățătura de la numărul 14 din Christus Dominus și indicațiile din Directoriului general pentru cateheză sau din alte documente recente, înțelegem educarea credinței prin cateheză ca un proces organic și sistematic, realizat în etape.

„Cateheza este o educare a credinței copiilor, a tinerilor şi a adulților, care cuprinde în mod special o învăţătura a doctrinei creștine, în general făcută organic şi sistematic, cu scopul de a-i iniția la plinătatea vieții creștine” (Catechesi tradendae, nr. 18).

În perspectiva exortației apostolice Catechesi tradendae, procesul educativ al maturizării credinței prin cateheză permite stabilirea următoarelor trei obiective generale:

  1. Favorizarea actului convertirii și educarea credinței: cateheza folosește mijloacele şi metodele de care dispune nu numai pentru a hrăni şi transmite credința, ci şi pentru a deschide inimile și a trezi credința, pentru a converti şi a-i pregăti să adere la Isus Cristos pe cei care rămân încă în pragul credinței.
  2. Consolidarea atitudinilor specifice credinței creștine prin atenția acordată următoarelor trei dimensiuni: cognitivă (aprofundarea cunoștințelor şi formarea convingerilor de credinţă); afectivă (integrarea emoțiilor şi a sentimentelor); activă (dobândirea unui comportament creștin).
  3. Însoțirea creșterii credinței spre maturitatea creștină.

Acțiunea educativă prin cateheză nu se reduce la cunoașterea și aprofundarea adevărului revelat sau la dobândirea unei conduite morale, ci se extinde în măsura complexității atitudinii de credință, înțeleasă ca răspuns personal la realizarea proiectului de viață creștină.

Este evident astfel faptul că acțiunea catehetică are ca scop introducerea în viața creștină. Ca formă privilegiată de formare religioasă, cateheza educă la rugăciune şi meditație, inițiază la sacramente şi liturgie, formează convingeri pentru pace şi dreptate, pregătește persoana pentru a se angaja social şi politic, îndeamnă la ecumenism etc. Găsim aceste acțiuni catehetice în cele patru funcții ale practicii creștine: diaconia, comuniunea, kerigma şi liturgia.