Dialogul cu diferitele culturi este o misiune a Bisericii şi va rămâne mereu o datorie. Îi revine catehezei rolul de a propune culturilor contemporane și cunoașterea „misterului ascuns”, şi descoperirea formelor de exprimare a vieții, celebrării şi gândirii creștine.

Mihai Roca |  26 septembrie 2019


 

Merită o atenție deosebită raportul dintre activitatea catehetică şi fenomenul religios, conceput ca ansamblu de obiectivări ale experienței religioase (rituri, credințe, instituții, tradiții). Și aceasta pentru că, nu de puține ori, cateheza este influențată de forme religioase populare, iar în unele cazuri particulare este necesar ca ea să țină cont şi de expresii religioase necreștine (islamism, budism, hinduism, animism).

În centrul experienței creștine nu se află ceva, ci persoana şi opera lui Isus Cristos.  Astăzi sunt tot mai mulţi aceia care afirmă că Isus nu a fondat o „religie”, ci o comunitate de credinţă al cărui nucleu se reduce la relația specială cu propria lui persoană și cu ceilalți, cu viața și istoria, prin deschiderea totală spre orizontul transcendental al lui Dumnezeu (Emilio Alberich).

Viața şi istoria sunt spațiul privilegiat al experiențelor noastre creștine, sunt expresia unei credințe ce se exprimă înainte de toate prin obiectivări „non-religioase”: iubire fraternă, slujire, împărtășire, împăcare, speranță, angajament etc. În acest sens, putem spune că experiența creștină are la temelie liturgia vieții – sacrificiul spiritual  al unei existențe consacrate iubirii (Romani 12,1),  vizitarea orfanilor şi a văduvelor în nefericirea lor şi ferirea de întinăciunile lumii (Iacob 1, 27).

Experiența creștină cuprinde într-adevăr nenumărate obiectivări religioase, dintre care cele mai cunoscute sunt riturile, sacramentele, formulele, prescripțiile. Fidelitatea față de Evanghelii ne impune ca ansamblul exprimărilor noastre să rămână sobre şi adaptate vieții de credinţă. Am putea lua ca exemplu procesul delicat şi prudent de purificare prin care Biserica apostolică a asumat categoriile religioase atât iudaice (ritul pascal, titlurile cristologice „Mesia”, „rege”, „preot”) şi elenistice (mistere, temple, preoția), cât şi acuzația lansată primilor creștini, că sunt „atei”, oameni fără temple, fără liturgie, fără sacrificii.

În confruntarea cu sfera religioasă, credința are un rol critic şi îndeplinește întotdeauna o funcție de denunțare a ideilor şi normelor ce nu sunt conforme cu planul lui Dumnezeu pentru oameni. Am putem lua ca exemple tema biblică a protestului profetic împotriva religiei instituționalizate, critica evanghelică împotriva aspectelor cultuale şi sacre ale societății (sabatul, templul, legea etc.), atitudinea lui Paul în fața „elementelor” din această lume.

Creștinismul reprezintă depășirea religiei înțeleasă ca alienare, sub orice formă manifestă sau ascunsă ar fi aceasta: ca obiectivare a naturii lui Dumnezeu prin tentativa omului de a-l „manipula” sau „poseda”; ca legitimare ideologică a ordinii sociale, politice sau economice; ca perspectivă dualistă a realității în lumi opuse: cer şi pământ, dincolo şi dincoace, timp şi eternitate.

Este minunat să observăm faptul că revelarea lui Dumnezeu în Isus Cristos depășește toate așteptările noastre religioase. Și, cu siguranță, chiar această destăinuire a făcut ca experiența creștină să fie purtătoarea unei concepții originale despre religie. În cartea: Educare alla fede, Zelindo Trenti arată cum omul (homo) accede la un nivel de transcendență ce îi modifică toate relațiile. Sub acțiunea harului divin, el este constrâns să-şi revizuiască în profunzime concepția despre om şi viață (logos – rațiune: distinge omul de lume, îl face capabil de admirație şi contemplație), despre transcendență (imago Dei – imagine a lui Dumnezeu: un anumit grad de a percepe divinitatea) şi despre modul de a interpreta istoria (viator – călător: vocația de a experimenta și de a trăi).

Cateheza are forța de a antrena elemente ce au rolul de a evidenția unitatea între viață, religie și diversitatea formelor culturale. Chiar în confruntările cu tradițiile şi manifestările religioase, cateheza are misiunea de a promova un proces critic de gândire şi discernământ, ce îi permit interiorizarea valorilor, depășirea aspectelor negative şi integrarea în noutatea şi plenitudinea luminii evanghelice.

Întâlnirea cu religiile necreștine şi specificul religiilor populare este o parte mai puțin cunoscută a dezideratelor educaționale catehetice locale. Este mai puțin cunoscută în prezent, dar mobilitatea umană și globalizarea au făcut ca această întâlnire să fie tot mai prezentă.

Întâlnirea în diversitate,  semnalată de Lumen gentium ca o punere în valoare a „semințelor Cuvântului” prezente în toate culturile și religiile şi ca „pregătire pentru evanghelizare”, este un amplu „șantier în lucru” ce conduce zi de zi la realizarea unei noi deschideri spre dialogul interreligios, dar și la depășirea atitudinii de dispreț şi opoziție.

Începutul acestui mileniu ne surprinde în fața unor provocări istorice noi ce obligă la regândirea profundă a dialogului între credinţă şi cultura contemporană. Respectând identitatea creștină şi ținând cont de datoria profetică şi purificatoare a credinței, îi revine timpului nostru misiunea de a propune noile „înculturări” ale creștinismului în diferitele culturi contemporane, de a promova o acțiune pastorală în care să se reflecte aspectele experienței creștine: caritatea, cateheza, mărturia de credinţă, liturgia, elaborarea teologică și pastorală.

Fără îndoială, transmiterea credinței este o misiune grea, delicată, foarte exigentă și necesară. Este o acțiune ce face loc spațiilor de dialog în sens orizontal şi vertical, este o participare activă și creatoare în cadrul unei ecleziologii bazate pe comuniune.

Un exemplu elocvent îl găsim în proiectul catehetic elaborat de Conferința Episcopală Italiană imediat după încheierea Conciliului Vatican al II-lea. Cheia acestui proiect se află în acțiunea   pastorală a unei Biserici locale ce există şi este trimisă să evanghelizeze, să celebreze şi să mărturisească semnele mântuirii în viața, istoria şi cultura oamenilor de astăzi.