În centrul cercetărilor şi al eforturilor de adaptare şi reînnoire a propunerilor educative catehetice se află dialogul dintre mărturia de credinţă a omului de astăzi şi misterul tainic al lui Dumnezeu. Acest dialog necesită o analiză, explorare și susținere prin diferite căi şi metode interdisciplinare.

Mihai Roca  |  24 septembrie 2019

 

Raportul dintre reflecția teologică şi acțiunea catehetică părea să fie fără probleme până nu de mult. Această afirmație a fost analizată cu mare atenție de Emilio Alberich, profesor de catehetică la Universitatea Saleziană din Roma încă din 1964. În lucrarea sa: Cateheza în Biserică (1986), în care a analizat și propus instrumente prețioase pentru acțiunea catehetică din anii ’80, renumitul catehet remarca simpla subordonare a catehezei față de doctrină și situații în care teologia furniza catehezei canoanele sale de interpretare şi evaluare.

Această subordonare se întâmpla efectiv în perioada modernă, pe care o putem caracteriza ca o „epocă a catehismului”. O privire atentă poate observa cum cele mai multe catehisme nu numai că aveau la bază modelul şi inspirația teologilor, ci realizau efectiv răspândirea şi popularizarea sintezelor teologice.  Catehismul se reducea în final la o învățare a doctrinei şi la memorarea acesteia.

Provocările au început să apară atunci când cateheza a început să-şi revendice originalitatea şi specificitatea acțiunii sale educative în slujba credinței. Când a început să se observe mai îndeaproape importanța aspectelor antropologice, pedagogice şi socioculturale ale intervenției catehetice, relația dintre teologi şi cateheți a cunoscut perioade de tensiune, polemică şi criză. S-a declanșat astfel un amplu mecanism de analiză a transmiterii credinței ce va angaja ample eforturi de actualizare a catehezei.

Documentele oficiale catehetice nu au analizat relația dintre cateheză și teologie decât într-o manieră parțială şi sub un unghi restrâns. Situația s-a schimbat doar recent, în special după Conciliul Vatican II. În Directoriul Catehetic General (1988, p. 128), Congregația pentru Cler menționa cateheza şi teologia ca fiind două forme diferite sau două niveluri ale ministerului Cuvântului. În același an, în documentul: Reînnoirea catehezei (1988, p. 47), Conferința Episcopală Italiană considera într-un mod pozitiv misiunea teologiei în raporturile sale cu cateheza, iar după numai câțiva ani, exortația Catechesi tradendae (2001, p. 71-73) a papei Ioan Paul al II-lea insista chiar asupra posibilelor influențe negative ale anumitor doctrine teologice asupra muncii catehetice. Calea adaptării și a reînnoirii catehetice începea astfel să devină „un șantier deschis”.

Multitudinea de reflecții şi puncte de vedere de la sfârșitul secolului al XX-lea a condus la analize și propuneri ce par să fie astăzi general admise în domeniul teologic și catehetic. Este evidentă o unitate între reflecția teologică şi acțiunea catehetică. Teologia îndeplinește întotdeauna un rol de bază în cateheză. Reflecție sistematică asupra tezaurului credinței şi a practicii Bisericii, teologia are rolul de a clarifica, aprofunda, sistematiza, dar şi de a face legătura cu tradiția. Şi întrucât aceasta vizează transmiterea şi educarea credinței, intervenția catehetică nu ar putea să o ignore.

Nu trebuie evitată distincția dintre cele două acțiuni ale Bisericii: teologia și cateheza. Pe de o parte, teologia sistematică răspunde necesității de a furniza elementele de bază, de a sistematiza şi de a aprofunda trăirea credinței şi practica eclezială. Pe de lată parte, cateheza se află în serviciul maturizării progresive a credinței persoanelor şi grupurilor ecleziale, propunând un demers coerent, un itinerariu formativ şi realizând legătură între mesajul creștin şi exigențele, problemele şi așteptările oamenilor.

Observăm astfel că în timp ce teologia este în mod special studiu şi reflecție asupra Cuvântului lui Dumnezeu descoperit în credinţă, o aprofundare a „inteligenței credinței prin metode riguroase şi în formă sistematică” (Mondin, 1980, p. 365), cateheza propune Cuvântul lui Dumnezeu pentru a edifica, dezvolta şi hrăni credința în cel care o primește.  Încă din timpul desfășurării celui de-al doilea Conciliu din Vatican, François Coudreau (1964, p. 36) afirma în același sens că în timp ce teologia este o școală de reflecție, cateheza este o școală de convertire.

Situația raportului dintre teologie şi cateheză depinde de modul în care acestea sunt văzute şi realizate la nivelul reflecției şi al acțiunii. Rolul educativ al relației dintre cateheză şi teologie este bine conturat atunci când acestea se întâlnesc în complementaritate şi interacțiune (Alberich, 1986, p. 131-132)

Când privim spre teologie, am putea să ne referim mai ales la teologia „sistematică” şi la teologii de profesie. În planul activ al catehezei, panorama se schimbă însă complet, deoarece transmiterea, educarea și trăirea credinței este misiunea întregii Biserici.