Profund ancorate în noțiunea de persoană, căutarea sensului și satisfacerea acestuia sunt o adevărată provocare pentru catehetică și psihopedagogie.

Mihai Roca | 17 septembrie 2019

 

Din fericire, depășită fiind astăzi teoria dualistă, persoana nu poate fi considerată rezultatul sau suma părților, ci o noutate absolută și originală, deschisă spre schimbare, împlinire și realizare: este o unitate, un întreg psihic-fizic-spiritual definit de un caracter unic, irepetabil, rațional și deschis spre transcendent.

Cercetările biblice recente au adus o contribuție notabilă la înțelegerea noțiunii de persoană. Studiile exegetice au arătat că, în gândirea ebraică, trupul și sufletul nu desemnau două entități separate și independente, ci se refereau la întreaga persoană, inclusiv la „carne”. Conform învățăturii tradiționale ebraice, creat fiind după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, omul poartă în ființa sa trei elemente care îl apropie de divinitate: nephesh (sufletul, principiul vital), ruah (spirit) și neshamah (principiul divin).

Cateheza kerigmatică a preluat principalele intuiții pedagogice biblice și, spre sfârșitul anilor ’50, își formase deja un vocabular nou, un stil narativ, un conținut specific și o atenție deosebită pentru demnitatea persoanei. Cu ajutorul limbajului comunicativ („Vestea cea Bună”, „anunț”, „proclamare”) şi a mesajului axat pe „răspuns”, „convertire”, „angajare”, înlocuise termenii „catehism”, „instrucție” și „doctrină” cu „mărturie”, „kerigmă” și „cateheză”.

Schimbarea produsă în educație a fost radicală: menținerea unui echilibru între stabilirea obiectivelor (mărturia vieții, angajamentul responsabil, bucuria de a fi împreună, dezvoltarea aptitudinilor etc.), aplicarea modelului kerigmatic şi folosirea noilor tehnici din psihopedagogie. Se puneau astfel în valoare particularitățile individuale ale copilului (problemele, interesele, aptitudinile etc.) și dezvoltarea integrală a personalității sale.

Victor Frankl, întemeietorul logoterapiei – cea de-a treia școală de psihoterapie din Viena –, va aduce o contribuție remarcabilă și fundamentală la înțelegerea conexiunilor între căutarea sensului și dezvoltarea personalității. Pentru renumitul psiholog vienez, ființa umană tinde întotdeauna spre ceva și spre cineva și se realizează prin autotranscendență, prin efortul constant de a se  îndrepta spre lume, de a întâlni ființe și de a căuta sensuri mereu noi.

Doar întâlnirea cu celălalt poate face ca existența umană să devină autentică. Însă această întâlnire nu se poate realiza dacă nu există un loc și un timp date, un context care să permită exprimarea dimensiunii fizice, psihice și spirituale. Și, dat fiind că numai contextul permite perceperea acestor trei dimensiuni, urmând direcția indicată de Frankl, psihopedagogii au reiterat importanța majoră a originalității, a expresivității și a creativității în orice tip de activitate educativă.