Ce ne învață experiența?  Răspunde la această întrebare catehetul și profesorul Luciano Meddi, afirmând că diversitatea locurilor de formare are în comun noțiunile creștin şi viață creștină, dar trebuie să țină cont şi de diferitele forme de „inculturări”, de rolul catehetului și de o metodologie specifică.

Mihai Roca |  30 octombrie 2019


 

Formare catehiștilor în mediul italian este organizată de Oficiul Național pentru Cateheză (Ufficio Catechistico Nazionale, UCN) și este realizată în parohie, la nivelul decanatului și în centre diecezane. Există această diversitate  pentru a favoriza susținerea cateheților la nivel loca, dar şi pentru a organiza practica metodologică și catehetică.

Modelul de formare a cateheților este preluat din Documentele episcopilor italieni, mai ales din Evanghelizare și Sacramente (Evangelizzazione e Sacramenti, 1973). În perspectiva acestui model, catehistul are misiunea de a participa la structurarea identității credincioșilor, mai ales prin contribuția adusă la înțelegerea sacramentelor, la desfășurarea reevanghelizării şi la transmiterea valorilor creștine.

Din analiza făcută asupra documentelor catehetice redactate mai ales după anul 1980, dar și din observarea atentă a rezultatelor furnizate de cercetările sociologice și de studiile de specialitate, profesorul Luciano Meddi a ajuns la concluzia că tema formării catehiștilor este în strânsă legătură cu necesitatea unei analize mai aprofundate a situației catehetice.

La sfârșitul anilor ’90, distinsul profesor de la Universitatea Pontificală Urbaniana ținea să noteze faptul că cei care lucrează în domeniul catehetic nu pot să fie mulțumiți pe deplin de eforturile educative făcute de Biserică. Desigur, unele dificultăți ar putea fi depășite, dacă accentul ar fi pus pe noutatea adusă de mișcarea catehetică apărută după Conciliul Vatican al II-lea.

Într-un studiu realizat în 1998 și publicat în Quaderni della Segreteria Generale CEI-Ufficio Catechistico Nazionale, nr. 32,2, Luciano Meddi prezenta următoarele trei experiențe de formare a catehiștilor în contextul italian.

1. Marea masă a celor „ne-formați” sau „abia-formați”
Marea majoritate a catehiștilor italieni aparțin acestei tipologii. Vocația lor este mereu în conexiune cu nevoile imediate şi urgente ale parohiilor; prin urmare, răspunde cererii parohului şi se conformează acesteia, dar nu se naște dintr-un „proiect studiat” al comunității. Din acest motiv, cei mai mulți catehiști se ocupă în mod special de copii, având cu aceștia un raport matern şi scolastic.

În puține cazuri, acești catehiști au o pregătire specifică, ei fiind formați prin intermediul câtorva întâlniri parohiale, cu ajutorul experienței altor catehiste sau prin intermediul adevăratului „formator al acestor ani”: catehismele şi materialele didactice. Această situație îi determină să proiecteze asupra catehezei experiența lor creștină, deseori de natură religioasă, infantilă, necomunitară, fără legătură cu istoria concretă, finalizată doar spre sacramente. Ei cred că își îndeplinesc misiunea dedicându-se grupului sau clasei lor, dar au puțină experiență comunitară şi se simt dezorientați în afara rolului lor de învățători de catehism.

2. Catehiștii din cadrul asociațiilor religioase
În sens complementar, asociațiile religioase desfășoară un rol de o mai mare importanță formativă, deoarece se adresează unor persoane ce aleg să facă parte cu determinare dintr-o structură. Această apartenență creează un sens de grup, de comunitate ce depășește (așa se percepe) nivelul unei clase catehetice sau a reuniunilor adulților din cadrul unei parohii.

În cadrul asociațiilor religioase, catehistul este o figură complexă: animator, formator, mărturisitor, învățător, educator, organizator, punct de referință. Deseori este şi lider. El creează raporturi mult mai puternice, iar în acest sens trebuie să acționeze într-un mod diferit: să unească competențe catehetice și teologice cu cele pedagogice.

Asociațiile religioase au ca obiectiv angajarea în slujirea Bisericii locale. Prin intermediul laicității sale, catehistul din aceste structuri este un creștin ce caută să dirijeze istoria la Cristos şi la Împărăția sa. Și face acest lucru folosindu-se de mijloacele culturale ce evidențiază tot ceea ce este bine în viața persoanelor. Pentru acești catehiști, Biserica este comunitatea de referință ce promovează atât dimensiunea spirituală şi sacramentală a misiunii sale, cât și locul de revizuire și de proiectare a propriei activități.

3. Catehiștii din cadrul mișcărilor spirituale
Creativitatea Duhului Sfânt a trezit în aceste decenii experiențe ecleziale şi de viață creștină: mișcările spirituale. Aceste mișcări au o identitate creștină specifică și propun o experiență bazată pe funcția carismatică a fondatorilor. Se poate afirma că persoanele din aceste mișcări nu sunt inserate într-un creștinism de masă, ci într-o anumită structură creștină creată din opțiuni culturale, limbaje şi simbolizări.

Acest tip de experiență spirituală favorizează o puternică apartenență comunitară. Din această perspectivă, comunitatea nu este doar un mijloc pedagogic, ci un conținut, un context, un fapt vital, o apartenență.

În cadrul mișcărilor spirituale, catehistul desfășoară un rol şi mai determinant decât în asociațiile religioase. El este tutorele-garant, cel care generează adeziunea la Cristos, cel care stabilește legături filiale (uneori excesive), care are o anumită paternitate/maternitate spirituală.

Catehistul provine din cadrul mișcării spirituale, este „născut” de aceasta și a parcurs întreaga experiență spirituală a acesteia. Prin experiența sa spirituală, el este acela care introduce misterul lui Cristos în comunitate, reinterpretând conținuturile şi mitologiile acțiunii catehetice.

Majoritate catehiștilor din prima categorie prezentată mai sus formează în continuare „baza” catehetică şi au meritul de a fi reînnoit fața parohiilor din punct de vedere al slujirii laicilor şi al depășirii concepției „doar aprofundare sacramentală”. Slujirea acestor catehiști este funcțională și astăzi pentru menținerea socială a credinței în parohii.

Iar dacă, în asociațiile de laici, catehiștii simt că Biserica este comunitatea de referință ce promovează atât dimensiunea spirituală şi sacramentală a misiunii lor, cât și locul de revizuire și de proiectare a propriei activități, catehistul din mișcările spirituale este asemenea unui tutore-garant, cel care generează adeziunea la Cristos, cel care stabilește legături filiale (uneori excesive), care are o anumită paternitate sau maternitate spirituală.

Din experiența proprie sau din cea prezentată în diferite studii de pastorală sau de catehetică, putem afirma împreună cu profesorul Luciano Meddi că aceste trei experiențe formative au fost și sunt un adevărat dar al Duhului Sfânt făcut Bisericii.

Iar aceste experiențe catehetice promovate de credincioșii laici au fost și sunt posibile numai datorită suflului inovator al Conciliului Vatican al II-lea.

Sursa: Citește aici textul original al studiului realizat de profesorul Luciano Meddi.