Vineri, 13 septembrie 2019, în cadrul orei de religie de la clasa I, Școala Gimnazială Tămășeni, Maria Andrici a  prezentat tema: „Apa dătătoare de viață”. Cu ajutorul pedagogiei Kett, povestea Țara Fântănelor a devenit centrul unei cateheze interactive și pline de mister, la care copii au participat cu viu interes, bucurie și pasiune.

Folosirea simbolurilor și a elementelor aduse din natură i-au ajutat pe elevii să descopere atât importanța apei, cât și valoarea sursei acesteia – izvorul, element dătător de viață și mijloc ce transformă natura și omul.

Povestea Țara Fântănelor a fost o adevărata provocare pentru copii. Ei au descoperit cât de prețuită este apa, dar și faptul că fără apă totul se usucă, se pierde. Copii au înțeles că apa este aceea care poate aduce speranță și multă bucurie.

Acestea sunt câteva dintre impresiile copiilor de la sfârșitul catehezei: bucurie, prietenie, frumusețe; mi-e sete mai tare, acum; Dumnezeu mă iubește; apa îmi dă viață; apa mă curăță; am să ud florile; vreau apă din izvorul de la munte; am să dau apă celor care le e sete.